Prin luna ianuarie a acestui an, deși mă găbjise virusul nesuferit, credeam, după cum se prezentau cifrele, că nu va mai dura mult și ne vom elibera, în sfârșit, de pacostea care a afectat o lume întreagă. Din nefericire, astăzi, la câteva luni de atunci, valul trei a dat buzna peste noi, cifrele înregistrate conducând la noi și drastice măsuri restrictive care provoacă reacții negative în lanț din partea celor care nu cred în virus, și nu numai din partea lor. Informațiile care circulă mai ales în mediul online sunt de multe ori contradictorii, generatoare de speculații care mai de care mai fantasmagorice. Oamenii sunt tot mai adesea prinși între incertitudini pe care, din păcate, factorii de decizie nu găsesc căi de a le spulbera. Poate n-aș fi crezut nici eu în existența virusului dacă nu aș fi cunoscut personal cel puțin o duzină de oameni care au făcut pasul dincolo, în ultimul an. Din păcate, da, există, iar măsurile de prevenție sunt absolut necesare. Multe voci susțin că autoritățile au atentat asupra drepturilor și libertăților cetățenești atunci când au hotărât interzicerea deplasării fără motiv după orele 22.00. Dacă la noi la români este un abuz, la alte nații din Europa care trebuie să se supună unor prevederi mult mai draconice, ce o fi oare? Și nu vorbesc de state de mâna a doua sau a treia, ci de civilizații care ne-au fascinat dintotdeauna: Franța, Italia, Germania, Marea Britanie și lista ar putea continua. Că pe fondul acestor măsuri se fac niște greșeli impardonabile, e un alt subiect asupra căruia trebuie să se îndrepte atenția autorităților. S-a tot spus că marile aglomerații favorizează răspândirea virusului. Așa o fi, deci trebuie dispersate aglomerațiile oriunde ar fi ele. Recenta inițiativă „Vinerea verde”, care ar urma să reducă nivelul de poluare generat de automobile, pare să fie mai degrabă o problemă și nu o soluție la pandemie. S-a gândit cineva ce s-ar întâmpla dacă toți cei angajați în câmpul muncii s-ar înghesui în autobuze pentru a ajunge la serviciu? Bineînțeles că nu! Și nu e singura măsură greșită. În cele mai vulnerabile și aglomerate locuri – hipermarketurile – nu există nicio restricție din moment ce parcările sunt neîncăpătoare, iar înăuntru de-abia reușești să te strecori cu căruciorul. Mergeți la hipermarketul de lângă Pompierie, stimați diriguitori, observați ce e acolo și de-abia apoi analizați dacă e cazul să trimiteți poliția și DSP-ul la teatru, la cinema sau la unitățile de alimentație publică! Oare e corect? La fel este și la celelalte hipermarketuri. Aglomerație cât încape, măsuri de protecție aproape inexistente. Și în piața centrală e aglomerație, dar măcar este spațiu deschis. Apropo de spațiu deschis, Municipalul nostru are capacitate de opt mii de spectatori. Oare dacă ar fi primiți, în condiții specifice, o mie de oameni, distanțați, dirijați și supravegheați ar fi un ipotetic focar de răspândire a virusului? Cu siguranță, nu! Regretabil este faptul că, acolo sus unde se fabrică legile, nu există o minte limpede care să aibă în vedere toate aspectele. Măsuri de prevenire trebuie să existe, dar nu gândite și aplicate în mod pompieristic. Aplicarea lor ar trebui să aibă și conotații specifice unor zone sau domenii de activitate, nu așa, de-a valma, la fel peste tot. Acestea sunt motive de nemulțumire și nu cele invocate de lătrăii politici care strigă de le plesnesc plămânii, pe la televiziuni și prin spații publice, „Libertate!”, ”Jos dictatura!” sau alte asemenea sloganuri coclite! Toți sunt viteji, toți luptă pentru cetățean, doar-doar or mai bifa oarece procente în dreptul formațiunilor politice din care fac parte. Dacă ar milita punctual pentru eliminarea neajunsurilor legii (că sunt destule!) aș înțelege, dar, din păcate, „revoluționarii” nu vor altceva decât o notorietate utilă (zic ei!) la viitoarele scrutine. Că dacă au ajuns în forul suprem și analfabeți și infractori și pițipoance, ei de ce n-ar ajunge? Sau de ce nu și-ar putea păstra locurile obținute nesperat la ultimele alegeri? Una peste alta, virusul există, face victime și ne pândește din fiecare loc aglomerat. Creșterea numărului de cazuri pricinuită de începerea școlilor ar trebui să fie contracarată de măsuri dure la hipermarketuri, piețe publice, mijloace de transport, săli de evenimente și alte spații aglomerate. Dar, repet, nu pompieristic, ci cu rațiune. Fiecare loc, fiecare zonă are specificul ei, deci aplicarea legii trebuie să fie până la un punct unitară apoi, în funcție de realitățile din teren, selectivă. Ei bine, aici legiuitorii noștri își dau cu stângul în dreptul, nefiind capabili, de cele mai multe ori, să vadă pădurea din cauza copacilor, și uite-așa ne năpădesc nu numai virușii neiertători, dar și păduchii ariviști…