O bucată de teren din buricul târgului este revendicată de o mulţime de instituţii, dar nimeni nu ştie a cui este.
Primăria, Consiliul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, Cadastrul, încearcă de ani de zile să descâlcească apartenenţa terenului pe care se află unul dintre cele mai importante servicii din sistemul medical botoşănean, şi anume Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA). Problema devine tot mai gravă mai ales la finele iernii, când gropile din calea de rulare a ambulanţelor devine un coşmar pentru ambulanţieri, dar şi pentru mecanicii care au tot mai mult de reparat.
Pentru că nu sunt proprietari ai terenului, cei din cadrul SJA nu pot nici măcar să repare suprafaţa de rulare a căii de acces la drumul principal şi parcarea, care arată mai prost decât orice alt drum din marginea judeţului.
Slalom cu ambulanţa printre gropi
Ambulanţierii spun că este necesar să facă slalom printre zeci de gropi până ies în strada Marchian şi trebuie să ruleze cu atenţie, pentru a nu avaria maşinile chiar din curtea unităţii. „Reparaţii nu pot fi făcute, pentru că nu se pot aloca fondurile necesare. Dacă nu avem acte asupra terenului, cum putem aloca fonduri pentru repararea lui? Asta este o problemă de ani de zile. La un moment dat ne-am înţeles cu cei de la Primărie, în urmă cu vreo 6-7 ani, să repare măcar calea de acces. Iniţial au fost de acord, dar s-a ajuns tot la actul de proprietate, care lipsea şi ne-au spus că nu pot”, a spus un reprezentant al SJA Botoşani.
O parte din parcarea instituţiei ar aparţine, teoretic, Spitalului Judeţean, de unde s-a şi desprins Ambulanţa ca instituţie în urmă cu zeci de ani, dar şi Centrului de Transfuzii Sanguine. Nimeni, însă, nu ştie cât şi cum deţine şi mai ales că nimeni nu are un act de proprietate pe teren.
Soluţii căutate de conducerea CJ
Noua conducere a Consiliului Judeţean încearcă acum să găsească soluţii pentru a rezolva situaţia terenului din centrul oraşului, mai ales în condiţiile în care lucrările de extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean vor însemna, mai mult ca sigur, redirijarea traficului de ambulanţe chiar prin curtea unităţii sanitare. „Ne-am autosesizat asupra problemelor existente la Serviciul Județean de Ambulanță și am demarat demersuri pentru a identifica proprietarul terenului prin care se face accesul autosanitarelor și a parcării instituției. Dacă nici o instituție nu va revendica terenul, vom face noi, Consiliul Județean, toate diligențele necesare pentru ca acesta să intre în patrimoniul instituției pentru a se putea interveni cât mai repede”, a precizat Doina Federovici, preşedintele CJ Botoşani.
Gropi acoperite cu pile
Între timp, angajaţii de la Ambulanţă apelează la prieteni, pile şi cunoştinţe din domeniul drumurilor sau construcţiilor, care mai vin din când în când, şi mai acoperă câte o gaură cu pietriş, ciment sau chiar dale de beton, pe propria cheltuială.
Profitând de faptul că o betonieră a adus în primăvara anului trecut beton pentru consolidarea unei rampe auto, angajaţii de la Ambulanţă au încercat să mai cârpească drumul din interiorul curţii, turnând câteva roabe de beton şi în gropile cele mai adânci din parcarea unităţii şi de pe drumul de acces, aceasta fiind, însă, singura modalitatea de a mai feri ambulanţele de a se avaria chiar din curtea instituţiei.