Pentru prima dată în acest an, botoșănenii vor avea parte de o săptămână în care toate zilele vor avea temperaturi pozitive. Minima va fi înregistrată miercuri, iar maxima duminică, însă în fiecare zi soarele va ieși dintre nori, chiar dacă numai pentru câteva ore, în unele zile.
Astfel, săptămâna începe cu o vreme înorată, cu maxime de până la 8 grade. Noaptea, temperatura va coborî până la -3 grade.
Marți vine și cu șanse sporite de precipitații, sub formă de ploi ușoare, maxima fiind de 5 grade. Dacă ziua va fi, în mare parte înorată, noaptea cerul va fi senin, iar temperatura resimțită va ajunge până la -6 grade.
Miercuri va fi cea mai friguroasă zi din săptămână, dar nici atunci termometrele nu vor arăta mai puțin de 4 grade pe timpul zilei. Noapte, în schimb, va fi mai călduroasă, fiind și ultima noapte din săptămână ,cu temperaturi negative, termometrul ajungând la -2 grade.
De joi vremea se încălzește, iar maxima va fi de 7 grade, în timp ce noapte vom avea parte de 1 grad peste temperatura de îngheț.
Weekendul începe cu 10 grade, vineri, dar cu nori pe cer, în timp ce sâmbătă termometrele vor urca până la 13 grade, iar duminică chiar până la 16. Nopțile de la finele săptămânii vor fi și ele mai calde, termometrele ajungând până la 3-6 grade în cele trei nopți.