Niciun rău care s-a abătut peste nația noastră românească în ultimii treizeci de ani nu a putut fi atenuat sau stârpit. Precum picătura de apă zămislită din înaltul munților, a curs la vale, s-a umflat și până nu s-a desăvârșit în marea cea mare nimeni nu a putut sau nu a vrut a face nimic. Încercările de oprire pe traseu ale răului au fost sinonime, folosind comparația anterioară, cu încercările de a stăvili un șuvoi puternic cu niște zăgazuri de carton. Din nefericire, marile noastre dureri, ale botoșănenilor – e vorba de teatru, tramvai și biserica din zona gării – vor urma iremediabil același scenariu. Se vor disipa în apele învolburate ale indolenței, nepăsării, neputinței, demagogiei și ipocriziei. Și asta pentru că în țara noastră tot ce se execută are la bază efecte și nu cauze. Intervențiile din mers pentru eliminarea unor efecte nu sunt decât niște cârpeli grosolane care, în final, ne costă cu mult mai mult decât dacă s-ar fi acționat asupra cauzei. Peste tot, în orice domeniu, modul de aplicare a legii nu este altceva decât o pospăială ieftină care tratează efectele. Pentru că legea cea mare, Constituția țării, este ea însăși o pospăială din moment ce sub tutela ei picătura răului s-a umflat în permanență și s-a desăvârșit în haos. Mai corect spus, Constituția este prima cauză la care ar fi trebuit acționat, din moment ce au început să apară dovezi clare că în România căruța a luat-o la vale. Starea de ambiguitate pe care o menține documentul crucial se regăsește în însăși forma de guvernământ. Ce suntem noi? Republică prezidențială, republică parlamentară sau pur și simplu republică bananieră? Că după direcția pe care am luat-o și după ce se întâmplă în țara în care hoții și-au dat mâna cu vardiștii, cam asta e! Revizuirea Constituției ar reprezenta primul pas întru eliminarea cauzelor și nu a efectelor, dar pentru aceasta ar trebui ca şi cei menționați mai sus (hoții și vardiștii) să-și dea mâna și să desăvârșească Legea Legilor după tipare care și-au dovedit eficacitatea în lumea civilizată și nu după interese proprii, de grup, profesionale sau de altă natură. Apoi, revizuirea stufoasei legislații care, în toți acești ani, a fost pentru unii mumă și pentru alții ciumă. Instituțiile statului, locurile în care cetățenii sunt ori umiliți ori despuiați de timp și parale, ar trebui să devină ajutoare și nu frâne pentru cei care le calcă pragul. Dar, atâta vreme cât angajările în aceste instituții au la bază interese de partid sau zeci de mii de euro, e clar că nimic nu se schimbă. Mi s-a făcut efectiv pielea de găină zilele trecute când am auzit ce sume se vehiculează pentru angajarea unui medic într-un spital bun. Sau, ca să schimbăm domeniul, pentru obținerea unei parohii acătărilea. Sau pur și simplu, pentru un post de funcționar în administrația locală sau centrală. Semne de însănătoșire a climatului social-economic-administrativ în următorii ani, nu se întrevăd de nicio culoare. Și nici nu se vor întrevedea atâta vreme cât nu se acționează la baza piramidei, adică la cauze. Iar Constituția, cum spuneam, e prima generatoare de cauze. Urmează grosul legilor, apoi sistemul de aplicare al acestora. Cum toate aceste demersuri sunt la momentul actual niște utopii, e limpede de ce tot mai mulți dintre concetățenii noștri pleacă pe meleaguri străine, se rostuiesc acolo și nu mai vin în țară decât în excursie. Lehamitea și resemnarea se instalează încet-încet peste Românica noastră. Cum s-ar spune, viața în patria noastră a devenit o afacere pe cont propriu bazată pe principiile „cine poate oase roade” sau „scapă cine poate”. La bariera legilor de la noi, boii se opresc, cățeii trec pe sub ea, iar dulăii o sar. Cele trei puteri în stat, prin „metode specifice”, au siluit, șantajat sau cumpărat o halcă mare din cea de-a patra (Presa) așa că, biet românaș, numai bunul Dumnezeu dacă te mai poate ajuta cu ceva în traiul pe frumoasele meleaguri carpato-danubiano-pontice! Din aceste motive mă gândesc foarte serios să renunț la editorialele prin care am atacat virulent zona politică, așa cum fac de vreo patru-cinci ani și să scriu doar despre … „flori, fete și băieți” precum jocul acela candid de copii. Dar cu mult umor, sarcasm și bășcălie. Că mulți se vor regăsi chiar și în … flori, fete și băieți, e altă gâscă în altă traistă!
