Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), prin serviciul de ocupare EURES România, oferă 90 de locuri de muncă vacante în străinătate, mult mai puține ca în urmă cu doi ani, când slujbele disponibile erau de ordinul sutelor.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite de angajatorii din Norvegia, care oferă 58 de posturi în diferite domenii de activitate. Se caută zidar/faianţar, muncitori pentru service-urile auto (tinichigiu, vopsitori, mecanici), medici, dezosatori, măcelari, ghid (stagiar) pentru caiac.
Restul posturilor de muncă din reţeaua EURES provin din ţări, precum: Polonia, Germania, Danemarca, Belgia şi Irlanda.
Persoanele cu domiciliul în judeţul Botoşani interesate trebuie să se adreseze consilierului EURES, Gabriela Drobotă din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, telefon 0231536791, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: cererea tip (se completează la sediul agenţiei), copie act identitate, CV, adeverinţă medicală „apt pentru muncă”. Persoanele selectate vor fi contactate de către angajator.