Botoşănenii fără locuri de muncă au la dispoziţie în această săptămână aproape 692 de slujbe puse la dispoziţie de angajatori prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM).
Se caută specialişti cu studii superioare, în special ingineri (specializaţi: în construcţii, în mecanică, automatişti), consilieri şi inspectori în administraţia publică, administratori în reţeaua IT, consilieri juridici, precum şi translatori (limba germană).
Primăria Oraşului Ştefăneşti a pus la dispoziţie mai multe locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare. Se caută medic de familie, kinetoterapeut, organizator logistic, psiholog, asistent social, analişti şi formatori (lector educaţie non-formală).
Oferta pentru botoşănenii cu studii medii este destul de diversă, dar, din păcate, în general, salariul oferit este minim pe economie, şi anume 2.300 de lei brut. Cele mai multe posturi sunt în construcţii şi în domeniul industriei uşoare.