Serbia va deveni prima ţară europeană care va produce vaccinul chinezesc Sinopharm de imunizare contra COVID-19, a declarat preşedintele ţării balcanice Aleksandar Vucic.
În februarie, Serbia a primit aprobarea preliminară pentru a începe şi fabricarea vaccinului rusesc Sputnik V şi estima atunci că producţia va fi pornită la jumătatea lunii mai, scrie Euractiv. Vucic a anunţat că un acord privind construcţia unei „fabrici de vaccinuri“ va fi semnat în următoarele două săptămâni, iar proiectul va fi realizat cu sprijinul Chinei şi al Emiratelor Arabe Unite, informează News.ro.
„Vom începe să producem vaccinul (chinezesc – n.r.) imediat după 15 octombrie“, a spus Vucic după o întâlnire cu şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan din Emiratele Arabe Unite în Abu Dhabi. Deşi este o ţară candidată la intrarea în UE, Serbia a păstrat legături diplomatice şi economice strânse cu Moscova şi Beijing şi s-a folosit de echilibrul delicat pentru a deveni, după cum se laudă autorităţile, statul cu cea mai rapidă campanie de vaccinare din Europa continentală.
Mica ţară balcanică şi-a asigurat transporturi masive de Sinopharm şi Sputnik V, reuşind astfel să inoculeze aproximativ 1,5 milioane din cei 7 milioane de locuitori ai săi.
În timp ce Uniunea Europeană şi-a început programul de vaccinare în cele 27 de state membre la sfârşitul lunii decembrie, ţările sărace din afara graniţelor sale din Balcanii de Vest au fost lăsate să se descurce singure.
Vucic a explicat că odată ce fabrica pentru Sinopharm va fi construită, Serbia va furniza vaccinul ţărilor din întreaga regiune.
„Ce am învăţat în această seară este că va trebui să administrăm vaccinul în regiune, chiar şi la preţurile de producţie“, a spus Vucic.