La 1 mai 1716, Gavril Miclescu, marele vornic, venit la Botoşani pentru a-şi alege locurile din Băiceni, se interesează şi de o parte de ocină din Tulbureni pentru care răposata sa mamă, Maria, căsătorită a doua oară cu Vasile Ceaurul, îi întorsese banii lui Dumitraşcu pitarul. Cu acest prilej, acolo vine şi Isăcescu medelnicerul, care contestă actul, zicând că de fapt un sat Tulbureni nu există, ci ar fi fiind o fântână într-o râpă care se cheamă „Tulbure”. El arată la gura acelei râpe o „siliştioară”, zicând că se numeşte „Huhurezul” şi că ar fi făcând parte din Oncani, care îi aparţineau. Gavril Miclescu vel vornicul găseşte însă doi oameni bătrâni din Botoşani care mărturisesc că au apucat acea vâlcea şi cu rediu, „această vâlcea numindu-se Tulbure”; cei doi nu ştiau nimic de Huhurezul. Isăcescu mai arată cum a cumpărat jumătate de Oncani de la Gligore stegarul, nepotul lui Dumitraşco pitarul (Nacu), având şi zapis şi uric vechi în care scrie şi Tulbureni şi Huhurezul şi altă siliştioară, din toate formându-se Oncanii, dar cum nu avea la îndemână acele acte urma să le aducă ulterior la Iaşi.
Câţiva ani mai târziu, la 20 februarie 1721, Mihai Racoviţă voievod judecă pricina dintre Gheorghe Isăcescu medelnicer, nepotul lui Ionaşco Isăcescu vel medelnicer şi Gavril Miclescu biv vel vornic, pricină asupra căreia nu vom insista, pentru că ne-am referit deja la ea. După ce fiecare dintre părţi a prezentat cărţile pe care le avea, domnul a hotărât că Alexandra stolniceasa a trecut greşit în zapisul cu Oncanii şi acea jumătate de Tulbureni şi a treia parte din Băiceni, care fuseseră răscumpărate de Maria, mama Miclescului, de la Dumitraşcu pitarul. Prin urmare, se şterg din zapisul Alexandrei Tulburenii şi Băicenii, lăsându-se doar acea jumătate din Oncani, dându-i-se lui Gheorghe Isăcescu medelnicer partea de zapis cu Oncanii, fiind însă dat „rămas de toată legea” în ceea ce priveşte Tulburenii.
La acea dată, aşadar, o jumătate a Oncanilor era stăpânită de Gheorghe Isăcescu, iar o jumătate de Tulbureni de către Gavril Miclescu marele vornic. Informaţii referitoare la cealaltă jumătate a Oncanilor se regăsesc în jalba înaintată, la 29 aprilie 1665, lui Eustratie Dabija voievod, de către Antimia, soţia lui Gheorghe Tupiţă şi alte neamuri ale lor, care îl pârăsc pe Ionaşco, fost căpitan, feciorul Chelsiei, sora lui Tupiţă, pentru jumătate de sat Oncani, „partea despre Orăşeni şi despre Băiceni” (cealaltă jumătate era partea dinspre Botoșani, n. ns.), despre care Antimia zice că este „împărţitoare” tuturor, fiind dinspre moaşa lor, Măruşca, dar n-a avut „direse”. De cealaltă parte, Ionaşco căpitanul arată că, într-adevăr, acea jumătate de Oncani a fost moşie a moaşei lor Maruşca, dar aceasta, împreună cu Gligorie, fiul său, au făcut moarte de om şi neavând cu ce plăti au vândut acea jumătate de Oncani lui Nicoară, „vornicul cel mare de Ţara de Sus şi s-au plătit de acea moarte de om”. Acea jumătate de sat ajunge apoi la Dumitraşco logofăt (probabil Nacu, n.ns.) după care Chelsia, fata Maruşcăi, mama căpitanului Ionaşco, crescând în casa lui Ionaşco Rotompan, vornicul cel mare, căruia îi era nepoată de soră, acesta a răscumpărat acea jumătate de Oncani de la Dumitraşco logofătul cu 80 de galbeni şi a dăruit-o nepoatei sale, Chelsiei, cu heleşteu şi loc de moară.
În urma judecăţii, la 1 mai 1665, Eustratie Dabija voievod îi întărea lui Ionaşco, feciorul Chelsiei, stăpânirea peste jumătate din Onceni (sic!), „partea dinspre Orăşăni şi Băiceni”, trebuind să pună ferâie 12 zloţi. Cât despre cealaltă jumătate din Tulbureni, aceasta îi era dăruită, de către Mihai Racoviţă voievod, la 2 mai 1722, lui Gavril Miclescu biv vel vornic, pentru credinţa cu care a slujit domniei. Se arată că Tulburenii erau din ocolul Botoşanilor, dar nu se preciza numele vreunui stăpân al său, ceea ce ne face să presupunem că acolo exista o formă devălmaşă de stăpânire, împărţită pe mai mulţi „răzeşi”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU