Pe 14 septembrie 1843, continuând să locuiască la Dumbrăveni și ocupându-se, ca vechil, cu administrarea moșiei boierului Balș, Gheorghe Eminovici ia în arendă, pe o perioadă de 3 ani, veniturile Eforiei Botoșani din taxa ce se încasa pe cantitățile de vin, rachiu și păcură introduse în oraș pentru consumul locuitorilor.
De această, cunoscută în general, „antrepriză cu spirt” a lui Gheorghe Eminovici, se leagă o altă activitate, de „neguțitor”, a căminarului.
Pe 8 decembrie 1844, Gheorghe Eminovici cumpără de la Jurihăm Zeilicovici, cu preț de 70 de galbeni, o crâșmă în Botoșani, „aflătoare în tîrgul vitilor, pe loc domnesc”. Mai exact, „starea locului aceștii crîșme să află prin măsurile arătate prin documentele vechi și să mărginește pe de o parte cu o crîșmă a lui Ghidale Beram, iar pe de altă parte cu dugheana dumisale negoțitorului…” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 104-105).
Nici această afacere a căminarului se pare însă că nu a fost fără bătăi de cap. Actul inițial de cumpărare era încredințat „vremelnicește cu iscăliturile și cuvenite și punerea peceții”, încredințarea „statornică” urmând a se face dacă „nu să va ivi nici o prihănire asupra aceștii”.
Din actul, prin care „se încredințează statornic această vînzare”, datat 17 aprilie 1847, se înțelege însă că „prihăniri” ar fi existat, consemnându-se acest fapt: „deși s-au urmat pretenții din partea vînzătorului jidov Zeilicovici, însă s-au precurmat chiar după cererea sa”.
Târgul vitelor era cuprins între străzile Dumbrava Roşie (Griviţa) şi Tudor Vladimirescu spre nord-vest şi Peneş Curcanul spre sud-est. Dintr-un document din 4 mai 1776, „emis de Grigore Ghica pentru reglementarea funcţionării târgului de vite, denumit şi Târgul boilor”, Eugenia Greceanu deduce că „în jurul oborului de vite (Târgul de Jos) se aflau la acea dată locuinţe (casa lui Pavăl al Anii), inclusiv locuinţe boiereşti (casa vistiernicului Constantin Gheuca), precum şi dughene„, delimitarea menţionând drumul „ce vine printre dughenele dumisale vistiernicesăi Catrinii Catargioaii şi printre dughenele stolniceasăi Cogălniceniţii” (E. Greceanu, Ansamblul urbanistic medieval Botoșani, Iași, 2009, p. 57).
Gheorghe Eminovici a vândut crâşma polcovnicului Iordache Corlat
Dintr-un raport al Judecătoriei Botoșani către Divanul Apelativ din Iași, din 28 februarie 1849, reiese că Gheorghe Eminovici a vândut o dugheană, „cu locul ei, din acest oraș”, trecând-o „de veci de vînzare către dumnealui polcovnicul Iordache Corlat” (Gh. Ungureanu, p. 170).
O fi fiind această dugheană crâșma cumpărată în 1843 și transformată, mai târziu, în dugheană sau o altă proprietate a căminarului? Cert este că după trei ani de reclamații în antrepriza cu spirt, într-o situație în care Eforia a fost suficient de abuzivă, căminarul a renunțat, după încheierea contractului, la afaceri de acest fel, continuând să administreze moșia boierului Balș, iar apoi fiind proprietar al Ipoteștilor sau posesor al altor moșii.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești