spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTMedici puşi în dificultate de bebeluşul cu Covid (video)

Medici puşi în dificultate de bebeluşul cu Covid (video)

Bebeluşul diagnosticat cu Covid imediat după naştere a ieşit pozitiv şi la cel de-al treilea test, iar încărcătura virală este foarte mare.

Cadrele medicale nu reuşesc, însă, să îşi dea seama care e sursa infecţiei şi au cerut efectuarea de noi teste şi prelevarea de noi probe de la mama pozitivă pentru a identifica tulpina de virus cu care este aceasta infectată. „Din cauză că studiile în domeniu nu au stabilit exact dacă există transmitere transplacentară a SARS-CoV-2, colegii de la Suceava doresc să identifice cu ce tulpină sunt infectaţi mama şi copilul”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Din acest motiv, medicii suceveni au cerut prelevarea de noi exudate nazal şi faringian de la mamă, care să fie trimise la Suceava pentru analiză şi de secvenţiere a virusului SARS-CoV-2.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, studiile de până acum nu au găsit virus în lichidul amniotic, şi astfel nu s-a putut stabili cu exactitate că acest virus se poate transmite de la mamă la copil.

Bebeluşul a venit pe lume pe data de 5, iar pentru că mama a ieşit pozitivă la internare, a fost şi el testat. Cum testul copilului a ieşit pozitiv, acesta a mai fost testat o dată la Botoşani, iar după ce şi al doilea test a ieşit pozitiv, a fost direcţionat la Suceava.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...