O navă s-a scufundat joi dimineață la 70 de mile marine de Portul Constanța. Cargoul avea la bord 13 persoane din Ucraina.
Nava este sub pavilion Insulele Comore și plecase din portul rusesc Rostov pe Don, cu destinația Constanța.
Grup Serivicii Petroliere, care participă la operațiunea de salvare, spune că Nava Volgo Balt 179 este scufundată, iar două persoane au decedat.
Echipajul navei era format din 13 persoane, 12 bărbați și o femeie, toți cetățeni ucraineni. Potrivit Grup Servicii Petroliere, până la acest moment au fost salvate 10 persoane, care se află în spitalul navei GSP Falcon și primesc îngrijirile necesare.
Un membru al echipajului nu a fost găsit până în acest moment, iar operațiunea de salvare continuă.
Marinarii de pe cargoul rusesc au sărit în apă ca să se salveze, iar la această oră echipajele Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervin pentru salvarea acestora.
De asemenea, o navă a Politiei de Frontiera a plecat spre fața locului.
Mesajul de ajutor din partea comandatului navei a fost primit de marinarii români după ora 6:00. Operaţiunea de salvare este derulată de serviciul MRCC al Autorităţii Navale Române.
Intervenția de salvare este îngreunată din cauza vremii.