Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), Sebastian Coe, îl compară pe jamaicanul Usain Bolt cu legendarul Muhammad Ali. „Bolt are o carismă fără egal în istoria sportului nostru şi în sport, în general. Eu cred că îl putem compara doar cu Muhammad Ali, îi putem plasa pe amândoi în aceeaşi categorie”, a declarat Sebastian Coe, care a asistat la sfârşitul săptămânii trecute, la Kingston, la ultima competiţie a lui Bolt în Jamaica.
În vârstă de 30 ani, Usain Bolt se va retrage din activitate la finalul acestui sezon, însă octuplul campion olimpic a avut deja ultima apariţie în faţa propriului public, impunându-se în proba de 100 de metri desfăşurată sâmbătă în capitala jamaicană, cu un timp relativ modest, de 10 secunde şi trei sutimi.
„El nu a atins această notorietate la scară mondială doar datorită succeselor sale de la cele trei ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice sau a recordurilor sale mondiale. Nu putem uita ceea ce a adus Jessie Owens în dezbaterea socială, în 1936. Nu putem contesta că şi alţi atleţi au avut contribuţii extraordinare, însă un singur om se află deasupra tuturor, iar acest lucru nu poate fi contestat în niciun fel”, a adăugat Coe, referindu-se celebritatea de care se bucură Usain Bolt în întreaga lume.
Sebastian Coe, el însuşi fost campion olimpic la 1.500 de metri, în 1980 şi 1984, consider că starul jamaican a luat cea mai bună decizie atunci când a hotărât să se retragă din activitate după Campionatele Mondiale 2017 de la Londra, din luna august.
Usain Bolt, un reper în istoria sportului