La recensământul populației din 1992 eram 22,8 milioane de trăitori în România. Zece ani mai târziu, în 2002, deja peste un milion de conaționali reușiseră să se strecoare dincolo de granițe și, într-o formă sau alta, să rămână acolo, sătui de lipsa de perspective din țară, reducând populația la 21,6 milioane. Intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, a însemnat și creșterea migrației, declinul demografic s-a accentuat, iar la recensământul din 2011 s-a constatat că am rămas doar 20,1 milioane. Între timp, statistica a înregistrat noi și noi plecări, și zice-se că am rămas în jur de 19 milioane. Desigur, toate astea sunt cifre seci, oficiale, care nu au ținut seama de numărul uriaș de români care au plecat pur și simplu, fără să anunțe vreo autoritate, rămânând înregistrați în continuare în țară.
De fiecare dată recensământul populației a avut o miză uriașă, iar cel plănuit a se desfășura în acest an nu face deloc excepție. Dacă se va desfășura cinstit și fără tentative centralizate de fraudă, ne va arăta adevărul: câți am mai rămas și ce perspective avem noi, copiii și nepoții noștri.
În primul rând, în funcție de mărimea populației, se stabilește numărul de aleși: consilieri locali și județeni, parlamentari, europarlamentari. Prin urmare, zeci de mii de aleși, de pe toate nivelele, au tot interesul să tragă în sus cifra, la recensământ. O miză chiar mai mare o reprezintă alocările bugetare, începând cu cele masive, de la bugetul Uniunii Europene și terminând cu banii primiți de primării pentru diferite proiecte. Și obiectivele de investiții sunt afectate de rezultatele recensământului: dacă într-o localitate se nasc tot mai puțini copii, este ridicol de construit creșă, școală nouă sau sală de sport. Sau dacă o localitate se depopulează în ritm alert, devine inutilă alimentarea cu apă sau gaz metan. Desigur, statisticile se extind și la nivel național și afectează viitoarele proiecte de infrastructură sau edilitare, favorizând orașele și zonele care absorb oameni și defavorizându-le pe cele de unde lumea pleacă.
Prin urmare, recensământul are o uriașă miză politică, iar interesul este același pentru toate țările Uniunii, anume de a-și majora artificial populația la recensământ. Desigur, până acum România nu a făcut excepție, însă la acest recensământ s-ar putea ca lucrurile să stea diferit.
Motivul este unul simplu și totodată esențial: referendumul pentru modificarea Constituției nu are nicio șansă să treacă cu datele demografice de acum zece ani, și alea cel mai probabil mult umflate. Iar fără modificarea Constituției nu se pot atinge mai multe obiective politice foarte importante, printre care: modificarea structurii parlamentului prin reducerea numărului de parlamentari, conform unui alt referendum al cărui scop a fost se pare doar ca Băsescu să câștige alegerile, trecerea la parlament uninominal, reforma administrativă și mai ales modificarea atribuțiilor Curții Constituționale, devenită un soi de supraguvern și supraparlament.
De această dată, oricât ar fi de ciudat, puterea stă în mâinile unui singur om, anume președintele Iohannis. Asta pentru că nu e nimeni atât de naiv încât să-și închipuie că parlamentarii, de bunăvoie, doresc ca numărul lor să fie redus, sau că judecătorii constituționali, care taie și spânzură după bunul plac, interpretând așa cum le bate vântul politic legea fundamentală – iar exemplul cel mai evident este cel în care și-au motivat ca perfect constituționale salariile uriașe cumulate cu pensiile și sporurile la fel de uriașe, care deci nu pot fi în niciun fel tăiate – să-şi piardă privilegiile.
În schimb președintele, ajuns la ultimul mandat, pare că vrea să lase o figură bună în manualele de istorie și să rămână cunoscut ca un reformator, ca personalitatea care a modernizat statul și l-a scăpat de neocomuniști.
Aparent va fi o luptă disproporționată: unul împotriva tuturor. Numai că președintele are el singur milioane de voturi, în vreme ce toți ceilalți nici împreună nu au adunat atâtea. Dar sunt numeroase exemple din natură în care cel mare și puternic este doborât de cei mărunți și rapace, cum ar fi cariile ce distrug un copac sau lipitorile ce pot goli de sânge un om. Urmează o luptă de genul care pe care, iar noi doar vom asista, nu complet neputincioși ci răspunzând corect și sincer la întrebările apropiatului recensământ. Și vom spera, că doar cu asta ne-am ocupat în ultimele trei decenii.
