O locuință din satul Vlădeni, comuna Corlăteni, a fost distrusă, miercuri seară, în urma unui incendiu generat cel mai probabil din cauza unei bucăți de jar care a căzut din sobă. Când s-a produs evenimentul, proprietarul în vârstă de 54 de ani, care are probleme locomotorii, era în încăpere. Cu toate acestea, bărbatul a reușit să iasă afară și să ceară ajutor. În urma lui, incendiul s-a extins la podul casei, apoi la întreaga locuință.
„La fața locului au ajuns pompierii voluntari din comună, dar și trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și ambulanța SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, ardea casa în totalitate”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pompierii reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul când plecați de acasă sau pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.