Pe Grigore H. Grandea, Eminescu trebuia să-l fi cunoscut, mai întâi, datorită poeziilor sale, dacă nu din volumul Preludele (București, 1862), atunci din Lepturariul lui Aron Pumnul, care includea Cînt de leagăn în tomul II, partea1 (Viena, 1863).
Îl întâlnește, probabil, în 1869, la București, unde pe 1 aprilie a aceluiași an, la inițiativa lui Grigore H. Grandea se înființase Societatea „Orientul” al cărei scop era promovarea culturii literare „prin discuții, lecturi, comunicări intime și publicații”. Cercul, cu sediul în pasajul român, „a avut o singură şedinţă pe săptămână, în urmă două”, pe care le frecventa și Eminescu (G. Bogdan-Duică, Eminescu și Societatea „Orientul” // Cosînzeana, 30- XI, 1925, p. 307-308).
În şedinţa din 29 iunie 1869, se stabiliseră comisiile care „să facă în lunile Iulie şi August excursii în părţile Daciei şi să culeagă tot ce vor putea din ceea ce se atinge de literatura poporană: poesii, basme, etc.”. Eminescu, împreună cu Basarab şi V. Dimitrescu, făcea parte din comisia pentru Moldova, iar Grandea, alături de Cârlova, din comisiile „pentru judeţele muntene dincoace de Olt”, Grandea fiind responsabil și pentru „corespondinţele din Macedonia” (G. Bogdan-Duică). În același an, Eminescu avea să plece la Viena.
Și Grigore H. Grandea, „după ce își stabili reputațiunea între Români” (talentul lui Grandea atrăsese atenția lui Bolintineanu și mai multe saloane din București își deschiseseră ușile pentru el), plecă „în Belgia spre a urma studiile în litere”. Anterior, Grigore H. Grandea făcu, pe la 1862, școala de medicină sub direcția doctorului Davila. (Pe atunci, își făcea studiile la aceeași școală și unul dintre frații mai mari ai poetului, Ilie Eminovici.)
La întoarcere în țară, Grigore H. Grandea – după cum aprecia Biblioteca Familiei, nr. 15 din 14 aprilie 1891 (un exemplar se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești) – „devenise un ziarist de multă forță”. Autorii Publicațiunilor periodice românești (Tom I, București, 1913) îl amintesc la rubrica mai multor reviste din epocă: „Bucegiu” (București, ianuarie – ? 1879) – redactor; „Ciocoiul” (București, 13-29 iulie 1884) – redactor; „Dâmbovița” – proprietar din 8 noiembrie 1864; „Literatorul” – colaborator; „Resboiul” (București, 17 septembrie 1877 – 27 iunie 1879) – redactor responsabil; „Steaua Dunărei” (6 mai – 24 octombrie 1882); „Revista Literară” – colaborator; „Steaua Daciei” (București, aprilie – ? 1871) – redactor; „Strechea” (București, 16 noiembrie 1867 – 29 aprilie 1868) – redactor etc.
Grigore H. Grandea a lucrat și la „Timpul”
Grigore H. Grandea a lucrat, împreună cu Ioan Slavici, și la „Timpul”, până la intrarea lui Eminescu în redacție
Partidul Conservator încredințase ziarul lui Grandea, care era cunoscut pentru atitudinea sa antiliberală, pe 18 noiembrie 1876. Însă „gruparea junimistă din Partidul conservator îl suspectează pe Gr. H. Grandea pentru faptul că nu făcea suficientă propagandă «Convorbirilor literare»”. Chiar Maiorescu îi scrie lui I. Negruzzi pe 17/29 ianuarie 1877 că „de la «Timpul» nu se putea atepta nimic cîtă vreme îl redacta fleacul cela de Grandea” (M. Eminescu, Opere, Vol. X, București, 1989, p. VI).
Gr. H. Grandea părăsește „Timpul” în iulie 1877, iar Eminescu vine în redacție în noiembrie a aceluiași an. Ioan Slavici, în Amintiri, scrie că și Grandea îi ținea „societate” lui Eminescu, alături de Scipione Bădescu, Ronetti Roman sau Caragiale (I. Slavici, Amintiri, București, p. 123).
Grandea întemeiază în septembrie ziarul „Resboiul”. Îndepărtat de la redacția și proprietatea acestuia la 27 iunie 1879, el îi intentează un proces proprietarului Ioan Weiss, care durează până în martie 1880, fără a se pronunța o sentință. Grandea nu mai asteaptă rezultatul și publică ziarul în continuare. Iar în 1884, scoate o serie de gazete sporadice. Toate poarta anul I, având numerotația neregulată. Adesea numerotația unui ziar era în continuarea altui ziar, succedându-se la numerotație mai multe ziare: „Ciocoiul”, „Ciolanul”, „Ciomagul”, „Conservatorul”, „Grivița”, „Opincarul”, „Opiniunea”, „Opiniunea țerei”, „Steua Du- narei”, „Stindardul”, „Topuzul” și „Toroipanul” (Publicațiunile, p. 553).
Eminescu scrie „O întâmpinare”
La un articol publicat de Grandea în „Resboiul”, Eminescu scrie, în replică, O întâmpinare: [„În «războiul» d-lui Gr. H. Grandea”]:
„Am ruga pe onor. confrate să nu confunde procesele de datorii ce le are şi sentinţele ce le obţin creditori de-ai săi de la tribunalele civile cu opoziţia albă. Asemenea l-am ruga să nu atribuie redacţiei «Timpului» cuprinsul anunţurilor de pe pagina a patra, unde în adevăr între «Vinul de Chapoteaut cu peptione de pepsină» şi «Pastilele Dethan cu sarea lui Bertholet» întâlnim un aviz al custodelui, ce, conform c-o sentenţă a Tribunalului Ilfov, secţia comercială, încasează în socoteala d-lui N. Miulescu, tipograf, veniturile «Războiului» – Grandea.
Ce au însă a face toate acestea cu opoziţia albă, cu pretinsele interese ale coteriei de-a compromite ziarul d-sale? Opoziţia albă dă sentinţă la tribunalul comercial sau ea pune custode? Avem a împărţi aşa de puţin cu procesul d-lui Grandea ca şi cu vinul Capoteaut sau cu sarea Bertholet. D. Grandea afirmă că spune totdeuna adevărul. Tocmai adevărul ani dori să-l spună totdeuna. Atunci desigur n-am fi avut ocazia a-i da dezminţirea de faţă” („Timpul”, 18 aprilie 1882).
Ala Sainenco, Memorialul Ipoteşti
