Elevii, părinţii şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Todireni s-au implicat cu mult entuziasm în proiectul ”Mărțișorul – dar din suflet românesc”, iniţiat de profesorul Carmen Maria Hemen, directorul adjunct al liceului.
„Proiectul s-a născut din dorința de a aduce speranța în comunitatea noastră! Frumusețea tradiţiilor româneşti de mărţişor trebuie să fie păstrată, să nu lăsăm să fie înlocuită de tot felul de obiecte fără bun gust care prejudiciază frumusețea și puritatea mărțișorului! Și acum în satul nostru există tradiția purtării mărțișorului toată luna Martie și apoi agățarea lui într-un copac roditor”, a declarat Carmen Maria Hemen.
Cei implicaţi în proiect şi-au propus să realizeze 1000 de mărțișoare confecționate manual prin diferite tehnici de lucru: chilim, cruciuliță, din Fimo, din porțelan rece, din materiale reciclate (capace, deșeuri de materiale textile, etc.).
Toate materialele necesare confecționării mărțișoarelor au fost cumpărate de profesori. În acest proces de creație fiecare a contribuit după puterile, dexteritatea și priceperea sa.
Mărţişoare pentru colaboratori şi pentru bătrânii din centrele de asistenţă medico-socială
„Rețeta pentru acest proiect care a fost un succes, cele 1000 de mărțișoare au devenit 1500, a fost următoarea: un strop de speranță, multă iubire și credință, un gram de fericire și multă, multă empatie! Eu am fost inițiatorul acestui proiect îndrăzneț, dar elevii, colegii și directorul liceului, profesor Maria Gontineac, m-au susținut, au crezut în mine și în acest frumos proiect care dorește să redea speranța că <totul va fi bine>. Aceste mărțișoare dorim să fie un simbol al speranței, un mesaj că suntem împreună în lupta împotriva acestui Covid-19”, a explicat Carmen Maria Hemen.
Miercuri după-amiază, toate cele 1500 de mărțișoare au fost împărțite, sortate pe categorii și au fost ambalate în cutii.
Primele trei pachete vor pleca către societatea Artsana Botoșani, societate unde elevii liceului fac instruirea practică. Următorul pachet cu 50 de mărțișoare a plecat spre București, către Asociația OvidiuRO cu care liceul colaborează de câţiva ani.
„Am dorit să oferim un mesaj al speranței și către Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani. Mărțișoare create de noi, ambalate individual, împachetate cu 48 de ore înainte de a fi dăruite a ajuns și la IŞJ. Un alt pachet cu mărțișoare a plecat către Asociația Misionară <El rămâne credincios> cu care avem o colaborare de 10 ani, timp în care ne-am sprijinit reciproc.
Am pregătit mărțișoarele ce vor fi dăruite duminică la biserică. Cu gândul la oamenii în vârstă ce trăiesc în centrele de asistență medico- socială din localitățile Sulița și Săveni, am împachetat și trimis mărțișoare confecționate de noi, am dorit să le trimitem speranță, să le luminăm, măcar pentru o clipă, chipul brăzdat de riduri”, a mai spus cadrul didactic.
Târg de mărţişor organizat pentru copiii nevoiaşi
În această săptămână a fost organizat şi un ”Târg de mărțișor”. Din vânzarea mărțișoarelor și din donații s-au strâns 420 de lei. Banii vor fi donaţi luni, 1 Martie, Asociaţiei Misionare ”El rămâne credincios” din Botoșani, care are în grijă de zeci de copii nevoiaşi.
„Pe 1 Martie, vom dărui consătenilor noștri un mic mărțișor al speranței, al încrederii, al empatiei, al iubirii pentru cei din jur! Ne vom gândi și la cei care lucrează în spitale! Am pregătit 50 de mărţişoare pentru cei care lucrează în UPU. La acest proiect multe școli partenere din județ și-au exprimat dorința de a participa și au trimis și ei prin poștă mărțișoare pentru acțiunea noastră caritabilă. Le mulțumim pentru gândul bun, pentru încrederea acordată.
Povestea celor 1500 de mărțișoare a început într-o zi geroasă de februarie, dar s-a transformat într-o poveste frumoasă în care noi toți am pus speranță, bucuria de a dărui, grija pentru cei din jur, încrederea că împreună vom trece peste tot și vom fi bine! Anul acesta mărțișorul nu este doar un simbol al primăverii, el este simbolul credinței în umanitate, în oameni. De aceea, noi toți cei care suntem sufletul Liceului Tehnologic Todireni, preșcolari, elevi, cadre didactice, vă dorim de 1500 de ori să aveți zile cu soare, bucurii, fericire, sănătate și împliniri pe toate planurile!
Pentru noi toți sunt vremuri de restriște dar omenia și credința ne pot salva! Speranța ne poate vindeca! Credința ne poate face să mergem mai departe, să sperăm în revenirea omenirii la normalitate”, a concluzionat Carmen Maria Hemen.