Deloc surprinzător, sindicatele anunţă noi mişcări de protest. Pentru că aşa nu se mai poate şi guvernul trebuie să ia măsurile necesare, altfel se întâmplă ce trebuie să se întâmple. Prefecturile au fost luate cu asalt şi aproape că nu este săptămână în care să nu se organizeze câte un miting. Evident, miting cu organizare de pandemie, cu distanţare fizică şi staţii de amplificare; dacă protestatarii nu sunt prea mulţi, măcar să fie gălăgioşi, să arate celor aflaţi la butoane că e treabă serioasă.
Cu o doză uriaşă de sarcasm, spun că-mi era dor de ceva mitinguri. Pentru că, s-avem iertare, n-am prea avut parte de aşa ceva. Şi vorbesc de mişcări de protest organizate de sindicate, pentru că în rest au mai existat ceva proteste. Dacă e să ne raportăm strict la ceea ce se întâmplă pe plan local, cel mai mare miting al ultimilor ani a fost învălmăşeala organizată de ultima vizită a lui Dragnea. Şi respectiva grămadă nu se pune, pentru că era ceva menit să aducă aminte de vremurile de glorie ale Cârmaciului Iubit, atunci când oamenii se adunau să strige ura chiar dacă o purtau în suflete.
Pe plan naţional, cele mai mare mitinguri din ultimul deceniu i se datorează tot lui Dragnea. Acel miting organizat de partidul aflat la guvernare împotriva abuzurilor şi statului paralel. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, mai ales că a existat 10 august, ziua tristă în care democraţia a fost călcată în picioare. Mitingurile de protest împotriva ordonanţelor abuzive menite să-l spele de păcate pe pomenitul Liviu Dragnea…
Mda, au fost ceva mişcări de protest, însă acestea şi-au datorat existenţa fie acţiunilor civice, fie partidului-stat care a considerat că e cazul să se acopere de ridicol chemând oamenii în stradă pentru a-l asculta pe liderul suprem. Însă proteste organizate de sindicate, ei bine, de aşa ceva n-am prea avut parte. De fiecare dată când cei aflaţi la butoane au luat măsuri nepopulare, liderii de sindicat au protestat prin mesaje pe reţele sociale. Cei cu viziuni mai largi şi aspiraţii pe măsură au convocat câte o conferinţă de presă în cadrul căreia au ameninţat cu proteste fără precedent. Evident, nu s-a întâmplat nimic, dar s-a marcat la capitolul „Mircea, fă-te că lucrezi”.
Nu mai e un secret pentru nimeni că între liderii de sindicat şi cei din PSD există legături mult mai strânse decât este cazul. Să nu uităm că, atunci când Dăncilă a rămas fără sforar şi a crezut că se poate descurca singură, a încercat să preia puterea în partid susţinând că are parte de susţinerea a cinci sindicate. Ce treabă are susţinerea sindicală în lupta pentru şefia unui partid politic? Iată o întrebare la care răspunsul ar trebui să aducă şi anchete susţinute şi trimiteri în judecată. Nu e de ignorat nici că mulţi dintre actualii şi foştii parlamentari, miniştri şi chiar premieri şi-au făcut ucenicia în sindicate, după care au trecut în barca mai promiţătoare. Deloc surprinzător, PSD se poate lăuda cu cei mai mulţi parveniţi la acest capitol.
Deşi oficial nu mai fac parte din sindicat, parveniţii politici păstrează legătura cu acestea, ba chiar mai mult decât atât. Au lăsat posturile de lider unor moştenitori obedienţi, genul de indivizi care n-au decât interese, nu şi coloană vertebrală şi speră să calce pe urmele mentorilor. Iar slugile de încredere de-abia aşteaptă un semn să demonstreze că ştiu să facă voia stăpânului.
Prin urmare, în viitorul nu foarte îndepărtat protestele sindicatelor nu se vor mărgini doar la strigat nemulţumiri în faţa instituţiilor publice. Vor lua forme mai radicale, spre încântarea păpuşarilor politici, care de-abia aşteaptă să revină la butoane. Nu de alta, dar până la următorul set de alegeri mai e ceva timp şi, dacă vor să părăsească guvernarea cu un an înainte – reţetă ce s-a dovedit a fi câştigătoare – ar cam trebui să se grăbească.
Trist e că unele dintre nemulţumirile actuale sunt generate chiar din interiorul PNL. Gurile rele, dar suspect de bine informate, susţin că Ludovic Orban nu se împacă deloc cu situaţia în care se află acum. Individul nu ştie ce e aia „e loc şi de mai rău”, ştie doar că, în ceea ce-l priveşte, e loc de mult mai bine. Partea proastă e că are impresia că merită ce e mai bun şi, prin urmare, îl cam şicanează pe premierul în funcţie, sperând din tot sufletul ca acesta să cedeze, aşa cum a mai făcut-o în trecut. Ceea ce s-a întâmplat în Valea Jiului, cu minerii blocaţi în subteran, e rezultatul unei acţiuni combinate între PSD, sindicate şi unii dintre cei aflaţi la putere. Surse afiliate PSD susţin că prefectul de Hunedoara le-ar fi spus protestatarilor ceva de genul „voi aveţi de muncă datorită nouă”, afirmaţie cât se poate de revoltătoare, dar informaţia e de negăsit în surse credibile. Pe postul de televiziune condus din umbră de fugarul Ghiţă se transmit îndemnuri la răscoală. Minerii vin să-i răstoarne pe rezişti…
Război în toată regula în care sindicatele ţin partea celor care le-au hrănit liderii. Niciun interes pentru sindicalistul de rând, cel care face posibilă existenţa acestor grupări de interese afiliate politic. Pentru că noi nu avem sindicate, nu avem nici lideri de sindicat – doar nişte hapcăi lipsiţi de scrupule. În schimb avem luptă sindicală. Şi asta riscă să ne termine cu totul…
