Botoşăneanca Liliana Romaniuc va coordona reforma educației şi susţine că, în noul sistem, performant trebuie considerat şi profesorul ai cărui elevi obțin rezultate deosebite la concursuri, dar şi cel din care reușește să-i aducă pe copii la școală, să-i crească de la nota patru la şapte
Reporter: – Ați fost elevă în Botoșani, apoi ați revenit ca profesor și ca formator. Cariera didactică ați început-o aici iar, peste ani, v-ați întors pentru a preda cursuri de literacy (alfabetizare funcțională – n.r.) câtorva sute de profesori. Cât de bine cunoașteți realitățile din școlile botoșănene?
Liliana Romaniuc:- Cariera didactică mi-am început-o, cumva, oficial la Botoșani, cu repartiția guvernamentală, dar nu am predat în Botoșani. Încă din primul an am avut detașare la Iași, unde m-am căsătorit și hotărâsem să-mi continui viața. M-am întors, da, ca formator, coordonator de proiecte educaționale, dar ceva mai târziu. Revenirile mele în Botoșani au fost, și sunt legate, în special de familie. Viața mea profesională s-a derulat intens, foarte intens în Iași, iar apoi la nivel național și internațional. Dar cred că aș putea recupera! În ceea ce privește realitatea școlilor din județul Botoșani, nu cred că aceasta diferă în mod radical de cea din majoritatea județelor României. Problemele structurale ale sistemului sunt aceleași, iar cele contextuale, regionale, sunt cunoscute din datele oferite de instituțiile care fac analize și studii în domeniul educațional. Cu toate acestea, da, cunosc câte ceva despre școlile din județ, în special prin prisma programelor de formare și învățare derulate cu profesorii, în special din mediul rural, în cadrul unor proiecte educaționale.
În conștiința colectivă, „România Educată” (RE) e un concept abstract, un deziderat. Timp de cinci-şase ani s-a vorbit despre existența unui proiect, dar oamenii așteaptă lucruri concrete, palpabile.
– Dar ce înseamnă „România Educată”?
– În primul rând, aș începe cu câteva precizări. Este un proiect de țară inițiat, coordonat și asumat de către președintele Klaus Iohannis, o strategie care a rezultat dintr-un amplu proces de consultare publică şi care, da, s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp. A presupus trei niveluri de consultare publică – lucru care nu s-a mai realizat în țara noastră înainte de acest demers: opt dezbateri regionale pe cele mai vulnerabile teme cu care se confruntă sistemul de educație: echitatea, analfabetismul funcțional, cariera didactică, învățământul profesional, cercetarea și învățământul superior; o consultare largă, pe baza unui chestionar online la care au răspuns peste 12.000 de persoane; șapte grupuri de lucru, care au generat rapoarte ce conțin propuneri de soluții, cu privire la problemele structurale ale sistemului. România Educată a beneficiat de asistența unui grup de profesioniști OECD. Aceștia au lucrat și au propus deja patru politici publice: echitatea sistemului de educație, profesionalizarea managementului școlilor, cariera didactică și educația timpurie, politici care urmează a fi implementate.
Așadar, în opinia mea, în proiect avem propuneri și măsuri concrete, bine documentate, fundamentate pe studii și cercetări, dar și pe realitatea din România, conectate la tendințele internaționale și care au rolul de a răspunde la problemele structurale ale sistemului educațional din țara noastră. În al doilea rând, eu cred că este clar pentru toată lumea că sistemul de educație are nevoie de transformări structurale, iar acest lucru ar trebui să ne mobilizeze pe cât mai mulți în jurul acestui proiect matur, clar și rezultat dintr-un proces consistent de consultare publică. Ministerul Educației are o preocupare specială pentru implementarea strategiei RE. Va exista o structură instituțională care se va focaliza pe implementarea RE, vor fi scrise proiecte care să abordeze temele majore și vor fi alocate resurse consistente pentru aceste demersuri.
În concluzie, nu este vorba despre „a crede brusc”, ci despre a analiza cu obiectivitate și maturitate pașii făcuți până acum, de a urmări cu responsabilitate demersurile care vor urma și chiar de a ne implica acolo unde pregătirea și rolurile asumate ne permit. Și, da, cred că ne-ar prinde bine și ceva mai multă încredere în proiectele mari, de al căror succes depinde viitorul nostru. Sună un pic lozincar, dar chiar avem nevoie și de ceva schimbări la nivelul mentalităților. Mă gândesc că o mentalitate de învingător ne-ar ajuta mai mult decât cea în care ne lamentăm că sistemul nu e bun, elevii nu învață, părinții nu ne sprijină, societatea nu ne respectă!
– Care e orizontul de așteptare pentru primele măsuri din Proiect și care ar putea fi acestea?
– Este sarcina și responsabilitatea Ministerului Educației să gestioneze cât mai bine sistemul, dar și să lucreze la procesul de reconstrucție a acestuia. Domnul ministru Cîmpeanu este hotărât să ducă strategia RE în faza de implementare profundă și eu cred că va reuși. Cele două provocări ale mandatului dumnealui vor merge simultan. Pentru patru dintre problemele structurale ale sistemului de educație avem deja propunerile de politici publice dezvoltate împreună cu experții OECD: echitatea sistemului, profesionalizarea managementului, profesionalizarea carierei didactice și educația timpurie. La acestea vom vedea primele demersuri chiar din acest an.
Alte teme au venit chiar mai repede decât ne-am imaginat. Digitalizarea educației, reabilitarea școlilor, construirea creșelor și grădinițelor, după standarde noi de calitate, sunt demersuri începute deja. Ele vor continua alături de propunerea standardelor de evaluare, internaționalizarea învățământului superior, dar și dezvoltarea învățământului profesional și tehnic.
– Sistemul de educație este, poate, cel mai „reformat” sistem din România. Aproape fiecare ministru a anunțat câte o „reformă”, dar niciuna nu a fost finalizată. Oamenii din sistem, fie ei profesori, elevi sau părinți, au obosit de la atâtea „reforme”. Cum credeți că vor privi noul proiect?
– Știm deja, cum bine ați spus, că nivelul de încredere în sistemul de educație este unul scăzut. Speranța mea este că vom reuși să comunicăm mai mult și mai bine cu practicienii din sistem, dar și cu beneficiarii. Poate că avem nevoie de mai mult decât de o reformă în educație – poate o revoluție? Vreau să cred că demersurile viitoare vor fi suficient de consistente, fundamentate pe studii și cercetări, pe practici care deja dau rezultate, pe implicarea specialiștilor și a practicienilor, în egală măsură. Toate acestea, sper eu, să contribuie la creșterea încrederii, dar și la implicarea în implementarea la firul ierbii, adică în școală, în clasă, în universitate.
– Cum veți defini performanța? Gradațiile de merit se acordă celor cu multe diplome și certificate, nu și profesorilor care alfabetizează copiii din mediile vulnerabile. Este posibilă o schimbare de abordare?
– Sistemul românesc de educație are particularitățile lui. Unele merită a fi păstrate, altele cred că ar trebui discutate, analizate. Performanța trebuie să fie urmărită de către orice profesor, pentru fiecare elev. Poate avea forme diferite, și aici este important să generăm discuții care să aducă un spectru mai larg în ceea ce privește definirea și înțelegerea conceptului. Performant este și profesorul ai cărui elevi obțin rezultate deosebite la concursuri și olimpiade, dar la fel de performant este și profesorul din mediul rural care reușește să-i aducă pe copii la școală, să-i ajute să înțeleagă lecțiile, să învețe și să progreseze. Cred că este important să avem standarde profesionale pentru profesori, criterii obiective de evaluare a activității lor, plecând de la ce se întâmplă efectiv cu elevii, să recunoaștem și să onorăm munca tuturor celor care produc progres, oricât de mic ar fi acesta, pentru fiecare elev.
– În Legea Educației, promovată de Daniel Funeriu, clasa a IX-a trecea la gimnaziu, iar Evaluarea Națională era susținută după terminarea învățământului obligatoriu. Aveți în vedere activarea acestei măsuri?
– România Educată propune clarificări cu privire la structura sistemului de educație. Cred că este o discuție ce va fi reluată și am încrederea că vom ajunge la cea mai potrivită decizie, după consultări cu beneficiarii și actorii educaționali. Suntem la un moment potrivit pentru resetarea sistemului de educație. Sunt conștientă că nu este un proces simplu, dar în mod clar trebuie început. Lumea s-a schimbat și se schimbă continuu, societatea are alte așteptări de la școală și de la cei care lucrează în ea.
– Se discută mult despre numirile de director de școală pe criterii politice. Ați invocat profesionalizarea funcției, se întrevăd modificări legate de modul în care o persoană poate ajunge director de școală?
– Profesionalizarea funcției de director este una dintre temele majore ale strategiei RE. În ce mă privește, da, cred că școlile noastre trebuie conduse de profesioniști în managementul educațional, de oameni care să învețe, să crească și să facă carieră managerială de calitate. Așa este în toate sistemele educaționale la care facem referire atunci când ne dorim schimbări în educație, mă refer la Marea Britanie, la Finlanda, la țările nordice, la Canada sau Australia – țări cu sisteme performante, în sensul că școala este un spațiu în care fiecare copil este pus în valoare, un spațiu, dacă vreți, care mai atenuează inegalitățile generate de statutul social, economic sau educațional al familiilor din care provin copiii.
– Ați fost Consilier de stat al unui ministru cu origini în Botoșani, Raluca Turcan. V-ați ocupat de zona educațională, doamna ministru având ministerul în coordonare chiar în perioada de declanșare a pandemiei. Vă rog să indicați trei lucruri care puteau fi făcute altfel în anul școlar trecut.
– Anul școlar trecut a fost el însuși, în totalitate, altfel. Cam tot ce s-a întâmplat anul trecut a fost altfel. Nu sunt sigură că pot indica alte lucruri în afara celor care deja au fost făcute altfel. Am trecut la predarea și învățarea online, cu aspectele bune, dar și cu cele care ar fi putut fi mai bine gestionate, dacă am fi cultivat încă înainte de pandemie o atitudine proactivă de învățare și raportare la situațiile de risc. De voie, de nevoie, am învățat cu toții să folosim mai bine tehnologia informatică, să relaționăm și să comunicăm mai bine cu elevii, să ne recunoaștem și să ne acceptăm vulnerabilitățile. Nu e lucru puțin, în opinia mea. Oricât de complicată a fost și este perioada prin care trecem, cred că suntem un pic mai sus pe scara deschiderii către schimbări sistemice în educație. Pe de altă parte, sper să nu pierdem din lecțiile învățate în această perioadă. Mă refer la aspectele legate de digitalizare, de învățarea online, dar și la deschiderea profesorilor pentru învățare și participarea la activități de formare în mediul online.
– În Botoșani lucrează peste 6.000 de cadre didactice, unele în școli de elită, altele în școli care stau să cadă, cu elevi proveniți din medii vulnerabile. Dacă ați putea vorbi tuturor profesorilor în același timp, ce mesaj le-ați transmite?
– La publicuri diferite sunt necesare mesaje diferite, mai ales atunci când există niveluri de așteptare diferite, înțelegeri diverse și nevoi care au creat frustrări și nemulțumiri de-a lungul vremii. Cu toate acestea, profesorii sunt profesori oriunde ar fi, indiferent de mediu, context sau resurse. Nu ar trebui să uităm acest lucru, ci, dimpotrivă, să-l cultivăm conștient și constant. Fiecare copil este important! Este o afirmație care nu lipsește din mesajele mele către profesori. Asta înseamnă că orice facem la clasă trebuie să aibă în vedere nevoile educaționale ale fiecărui copil. Trebuie să urmărească învățarea și progresul pentru fiecare elev, iar învățarea începe cu înțelegerea a ceea ce elevii citesc, la fiecare oră, la fiecare disciplină. Altfel spus, să abordăm cu curaj problema reducerii analfabetismului funcțional care, așa cum știm, atinge cote alarmante – 44% dintre elevii români, cu vârsta de 15 ani sunt analfabeți funcțional, conform testelor PISA. Deși poate părea un pic utopic, acest lucru este posibil și trebuie să devină un standard al profesiei noastre.
Un al doilea gând este legat de ceea ce eu numesc „geniul colectiv” al profesorilor. Unul singur poate face puțin, dar atunci când mai mulți profesori încep să învețe împreună, să vorbească aceeași „limbă pedagogică”, să împărtășească experiențele de succes, avem de-a face cu un adevărat geniu colectiv. Este ceva ce ține de noi și de dorința noastră de a face lucrurile altfel, împreună! Aș mai spune că după perioada pandemică școala intră într-o altă perioadă, diferită de cele dinainte. Încă nu suntem siguri cum va fi, dar în mod cert nu va mai fi la fel ca înainte. În acest context, timpul petrecut cu elevii trebuie să fie cât mai consistent, mai eficient și mai focalizat pe învățare, atât pentru ei, cât și pentru noi, profesorii. Cred că elevii au nevoie de mai multă încredere din partea noastră, iar noi avem nevoie de curaj să-i considerăm parteneri în învățare. Întotdeauna mai avem ceva de învățat și oricând putem să învățăm ceva, obișnuiesc să spun.
– Îi veți propune ministrului Sorin Câmpeanu să vină la Botoșani, într-o școală, fără să fie anunțat Inspectoratul în prealabil?
– Din cât îl cunosc eu pe domnul ministru Cîmpeanu, știu că îi place să vadă realitatea din sistem din și prin propriile experiențe. Mai știu că domnia sa dorește să relaționeze direct cu actorii și cu beneficiarii sistemului de educație. Sincer, nu m-am gândit să-i propun să viziteze o școală din Botoșani. Primul gând a fost să vină la Iași, recunosc, și cred că va face acest lucru. Acum, că m-ați provocat, mă gândesc că ar fi interesant să viziteze școlile prin care am lucrat noi în Botoșani.
