spot_img
miercuri, noiembrie 27, 2024
HomeLocal BTIstorii vechi din Botoșani - Sate din ocol ajunse proprietate particulară -...

Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară – Stâncești

Mai târziu, Dumitraşcu Calmăşul va lăsa moştenire moşia Stânceştilor fiului său, Ioan, iar de la soţia acestuia Stânceştii vor ajunge la fiul ei, Alexandru, Alecu Callimachi cum este el menţionat în documente. La 16 septembrie 1813, Logofeţia cea Mare îi scria banului Ioan Tăutul să cerceteze pricina pentru care se jeluise Alecu Callimachi, stăpânul Stânceştilor, despre o împresurare ce i-ar fi făcut-o egumenul mănăstirii Doamnei asupra unei bucăţi de loc din Stânceşti.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

La 4 februarie 1814, când se face despărţirea Mănăstirii Doamnei şi a locului Livada de către alte moşii vecine, aga Alecu Callimachi, stăpânul Stânceştilor, invocă uricele vechi de la Movileşti (Simion şi Moise voievozi) şi hotarnica din 6 iunie 1738, în aceasta din urmă dându-i-se lui dreptate, după mărturiile a trei oameni din Costeştii de la ocolul Botoşanilor. Cum mai târziu aceştia, după ce li s-a citit cartea de blestem, refuzaseră să-şi întărească mărturia, hotarnica din 1738 a Stânceştilor va fi anerisită, astfel, încât hotarul dintre Mănăstirea Doamnei şi Stânceşti „ar fi drumul cel mai din sus ce este pe din jos de satul Stânceşti”, drum care vine de peste codru, de la Siret (actualul drum ce leagă Botoşanii de Suceava, lăsând Stânceştii în jos, pe partea dreaptă şi Mănăstirea Doamnei tot în jos, pe partea stângă, n.ns.).

Pricina dintre Stânceştii lui Alecu Callimach şi Mănăstirea Doamnei, a vistierului Iordache Roset, nu va conteni nici în anii următori, postelnicul Alecu neîmpăcându-se poate cu gândul de a nu i se da dreptatea de partea sa într-o ţară al cărui domn era vărul său de-al doilea, Scarlat Callimachi (1812 -1819). La 13 august 1820, Stânceştii şi Ruşii, ambele ale lui Alecu Callimachi, erau date sub contract grecului Crémizi, care se îndatora să-şi plătească datoria ce a avut şi cerea desfacerea contractului pentru cele două moşii, fiind dispus să dea 3000 de lei pentru aceasta.

În sfârşit, la 29 iulie 1829, Stânceştii, alături de alte moşii ale domniţei Smaranda Callimachi, văduva răposatului domn Scarlat Callimachi, erau scoase la vânzare pentru acoperirea datoriilor ce le avea Smaranda la ginerele său, hatmanul Constantin Paladi.

Potrivit catagrafiei ruse din 1774, la Stânceşti erau „42 de case, 42 scădere rufeturi, din care trei popi, patru ţigani şi 35 cu salvogardie”. Unele nume de locuitori se regăsesc şi în zilele noastre la Stânceşti şi în împrejurimile acestuia: Bulău, Vieriu, Pâslariu, Chelariu, Herghelegiu, Ciubotariu, Plugaru, Grosu, Spânu, Ţăranu, Ţurcanu, Panţiru, Siminician, Hiloti etc.

La 1802, Stânceştii erau moşie „a dumisali păh<ărniceasă> Rucsandii Callimah”, văduva lui Ioan, fiul lui Dumitraşcu Calmăşul. La Stânceşti erau 100 de locuitori birnici, iar păhărniceasa dispunea de 25 de scutelnici. Mai târziu, în 1816, Stânceştii erau ai „dumisale postelnicului Alecu Calimah”, fiul Rucsandii şi al lui Ioan Callimachi. Optzeci de locuitori birnici dădeau un „cifert” de 220 de lei, postelnicul avea acolo 12 scutelnici.

Dicționar de termeni istorici

– Ban: dregător domnesc, având atribuții administrative, militare și judecătorești (termen sud slav, întâlnit și în maghiară)

– Egumen: termen grecesc desemnând un cârmuitor al unei mănăstiri; starețul este echivalentul său slavon

– Agă: dregător având inițial atribuții militare (marele agă era al doilea comandant al armatei, după marele spătar), apoi polițienești și judecătorești (termen turcesc)

– Anerisit: anulat, revocat, retras, desființat (termen grecesc)

– Postelnic: dregător de curte, apropiat al domnului, având grijă inițial de patul acestuia și de camera de culcare, putând intra oricând la domn. Mai târziu capătă atribuția de a-i primi pe trimișii străini, de aceea trebuiau să cunoască mlimbi străine de circulație (termen de origine slavă, “postelja” însemnând pat)

– Rufet: breaslă, corporație (termen turcesc)

– Salvogardie: protecție, ocrotire (din “salvgardare”, termen francez și italian)

– Scutelnic: scutit de bir, fiind obligat în schimb să presteze anumite munci sau să dea o sumă anuală boierului al cărui scutelnic era ( de la verbul „a scuti”)

– Cifert: sfert. Numele dat fiecăreia dintre cele patru rate anuale în care să plătea birul (termenul slav “cetvert” = sfert).

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
93 %
1.2kmh
100 %
mie
7 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
4 °
Dum
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Președintele CJ a avut o revelație. Apoi a cerut schimbarea lui Ciucă cu Bolojan.

EDITORIAL

Alegeri de infarct, cam de așa ceva am avut parte zilele astea, cu rezultate care nu ne prea onorează. Când, duminică seara, au fost anunțate...

EPIGRAMA ZILEI

Când spun că lumea s-a schimbat Vin cu un argument concret : Ieri se stătea la internat, Astăzi se stă la ... internet!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...