Mai multe echipaje de pompieri au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o parte din acoperișul școlii din satul Podriga, comuna Drăgușeni. „S-a acționat cu patru autospeciale cu apă și spumă, două din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, una de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi și una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, precum și o ambulanță SMURD”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Incendiul nu se manifesta cu flacără, doar cu degajări de fum, și nu au existat persoane afectate. În urma intervenției pompierilor, incendiul a fost lichidat. „Au ars aproximativ 60 metri pătrați din astereala din lemn și învelitoare din tablă. Suprafața totală a acoperișului este de aproximativ 500 metri pătrați. Urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs incendiul”, a adăugat Dorina Lupu.