Șefii CJ Botoșani vor să cumpere la suprapreț un petec de teren pe care actualul proprietar nu-l poate folosi în niciun fel. Este vorba despre un teren de 225 metri pătrați aflați în incinta Școlii Speciale Sfântul Stelian și care a făcut parte din curtea școlii dar fost câștigat în instanță și retrocedat în urmă cu mai puțin de doi ani.
Școala Sfântul Stelian este în subordinea Consiliului Județean iar proprietățile pe care le administrează se află în domeniul public al județului. În consecință, șefii CJ intenționează să refacă curtea școlii și i-a solicitat actualului proprietar, Maria Romașcanu, să accepte vânzarea terenului. Prețul cerut de Romașcanu este de 45.000 de euro, adică de 200 euro pe metrul pătrat. Potrivit site-urilor specializate în imobiliare, un metru pătrat de teren intravilan în Botoșani costă între 13 și 60 de euro, în funcție de poziționare și de vecinătăți.
A cerut 200 euro/mp, dar acceptă și 80
Pentru cumpărarea terenului a fost inițiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Județean care va intra în dezbatere în ședința de pe 25 februarie. În Raportul de specialitate care fundamentează proiectul se arată că prețul ar putea scădea, dar va fi oricum mai mare decât cel al pieței de profil.
„În data de 08.02.2021 s-a desfăşurat şedinţa de lucru privind intenţia de vânzare-cumpărare a terenului de 225 mp, la care au participat în calitate de iniţiator reprezentanţii Consiliului Judeţean Botoşani şi doamna Romaşcanu Maria, prilej cu care s-a adus la cunoştinţa vânzărorului faptul că bunul a fost evaluat de un membru ANEVAR, iar conform concluziilor acestuia, la data evaluării 09.07.2018, valoarea de piaţă a parcelei de 225,00 mp este de 17.955 euro fără TVA, ceea ce reprezintă 79,80 euro/mp. Drept urmare, doamna Maria Romaşcanu a acceptat efectuarea unui nou raport de evaluare pentru stabilirea valorii de piaţă şi continuarea procedurii de negociere”, se arată în Raport.
Terenul nu poate fi folosit din cauza poziționării
Evaluările ANEVAR au la bază grilele notariale pe care se stabilesc impozitele și nu valoarea de piață efectivă a terenurilor. În acest caz, vorbim despre o platformă betonată de 225 de metri, care a fost parte din curtea unei școli. Terenul nu poate fi utilizat pentru dezvoltare imobiliară, pentru că e exlusă acordarea unei autorizații de construcție pe o suprafață atât de mică aflată, practic, în incinta școlii. Mai mult, o eventuală construcție apărută pe acest teren ar îngreuna accesul autospecialelor de la pompieri sau ambulanță în curtea unei școli speciale, în care sunt îngrijiți copiii cu CES. Așadar, terenul este inutilizabil pentru circuitul civil, deși sumele cerute sunt cu mult peste prețul actual al pieței.