La Săveni va începe în acest an construcția primului bloc din oraș care va avea lift. Investiția este a Agenției Naționale pentru Locuințe și este evaluată la 1 milion de euro. „Este un bloc cu 24 de apartamente ce va fi construit în fața Centrului Cultural. Va avea parcare și lift, e primul bloc din oraș cu lift”, a declarat primarul Relu Târzioru.
Potrivit primarului de Săveni, investițiile ANL în oraș acoperă atât zona de atragere a specialiștilor, cât și pe cea a asigurării de locuințe sociale pentru tineri. „Ne-am gândit și la tinerii sub 35 de ani, și la specialiștii din oraș, vor fi repartizate corespunzător. Prin ANL sunt 24 de apartamente în construcție, aproape de finalizare. În total, avem 70 de apartamente în execuție și 6 case”, a explicat Relu Târzioru.
Pentru construirea blocului cu lift ofertele se depun până pe 10 martie, urmând ca evaluarea lor să fie făcută pe 7 aprilie. În cazul în care va fi desemnat un câștigător și licitația nu va fi contestată, construcția va începe în cursul verii.