spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTTânăr ajuns la spital în urma unui accident produs în comuna Curtești

Tânăr ajuns la spital în urma unui accident produs în comuna Curtești

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Cristești, a ajuns la spital, după ce a fost protagonistul unui accident rutier. Evenimentul a avut loc astăzi, pe drumul județean 207N care străbate comuna Curtești.

Potrivit primelor informații, tânărul conducea un autoturism îndreptându-se spre Botoșani, dar la un moment dat el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a ieșit de pe șosea și a ajuns în șanțul de pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului, tânărul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost preluat de un echipaj al Serviciul Județean de Ambulanță, care l-a transportat la spital.

Șoferul a fost verificat și cu etilotestul, rezultatul indicând o îmbibație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, tânărului i s-au prelevat și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se dispună o soluție procedurală.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...