spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăPrefectul cheamă primarii la apel pentru ajutarea bătrânilor (foto)

Prefectul cheamă primarii la apel pentru ajutarea bătrânilor (foto)

♦ Multitudinea de cazuri sociale disperate din judeţ duce şi la implicarea prefectului, care cere intervenţia fermă a autorităţilor locale.
♦ La Coţuşca, doi bătrâni care locuiesc într-o casă dărăpănată se protejau de ger învelindu-se cu covorul, iar Havârna o bătrână trăieşte în condiţii greu de imaginat

Situaţia bătrânilor care trăiesc în condiţii de Ev Mediu, găsiţi în ultimele zile de către Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, şi de Simona Elena, poliţistul de frontieră care derulează proiecte umanitare, a impresionat mii de persoane şi a iscat un val de revoltă la adresa unor funcţionari care fac asistenţă socială din birou. Că aşa stau lucrurile o demonstrează faptul că primarii din unele localităţi au aflat de cazurile extrem de grave de la reprezentanţii societăţii civile, nu de la funcţionarii plătiţi generos de către stat să aibă grijă de semeni.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Plecând de la situaţia bătrânilor, dar şi de la valul de revoltă, prefectul Dan Nechifor a anunţat că va avea o şedinţă online cu primarii din judeţ. Chiar dacă este autonomie administrativă, iar primăriile nu sunt subordonate Instituţiei Prefectului, Dan Nechifor consideră că o discuţie pe această temă sensibilă trebuie să aibă loc pentru ca aceasta să fie urmată de vizite de urgenţă la persoanele şi familiile vulnerabile din fiecare localitate în parte.

Dan Nechifor

„Voi convoca o şedinţă cu primarii. Vreau să mă implic în această direcţie şi-mi doresc din tot sufletul ca recomandările pe care le voi face să nu rămână la stadiul de recomandări. Posturile de asistenţi sociali au fost create tocmai pentru a ajuta locuitorii comunelor respective care se află în situaţii critice”, a declarat Dan Nechifor.

„Trebuie intervenit în cazul celor care nu mai au pe nimeni”

Potrivit oficialului, asistenţii sociali trebuie să aibă o evidenţă a cazurilor sociale din respectiva localitate. „În planul de iarnă sunt trecute persoanele dializate şi femeile însărcinate. În cazul bătrânilor, trebuie stabilit dacă au sau nu aparţinători şi trebuie intervenit mai ales în cazul celor care nu mai au pe nimeni”, a explicat prefectul.

Chiar dacă există diferite structuri nonguvernamentale, guvernamentale şi private care derulează programe sociale, prefectul a apreciat că acestea nu reuşesc să vină în ajutorul tuturor persoanelor vulnerabile din judeţ. Mai mult, de cele mai multe ori, costurile sunt destul de mari pentru a îngriji un bătrân în aceste aşezăminte. În condiţiile în care există bătrâni care trăiesc de astăzi pe mâine, este greu de crezut că aceştia şi-ar putea permite să plătească pentru a beneficia de serviciile specializate asigurate în aceste centre. Există bătrâni singuri care sunt decişi să-şi vândă locuinţele şi să-şi doneze agoniseala de-o viaţă numai să ştie că sunt primiţi într-un cămin unde să beneficieze de îngrijire şi unde să poată socializa cu alte persoane.

„Este necesară implicarea primarilor”

Pentru a nu mai exista botoşăneni în pericol de a muri de frig sau foame în casă, prefectul consideră că rezolvarea stă în construirea unor cămine de bătrâni. „Sunt primari în judeţ cu iniţiativă şi îl dau ca exemplu pe primarul de Păltiniş, care va construi cămine de bătrâni pentru a veni exact în sprijinul persoanelor vârstnice. Acum, mai mult ca oricând, este necesară implicarea primarilor în această direcţie. Primarii au acum posibilitatea de a demonstra cât de mult se implică în sprijinirea semenilor. Putem să lăsăm la o parte parcurile şi festivalurile şi să construim cămine de bătrâni”, a concluzionat Dan Nechifor.

Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, a ajuns vinerea trecută, pe un viscol crâncen, în satul Ghireni – Coţuşca, la doi bătrâni care locuiesc în condiţii greu de imaginat. Aceştia nu au venituri şi femeia, care are mari probleme de sănătate, se chinuieşte pentru că nu are cu ce să-şi cumpere medicamente. Fără alimente, lemne şi condiţii decente de trai, cei doi soţi erau condamnaţi la moarte sigură, dacă nu erau găsiţi de Daniel Câşlariu. Simona Elena a apelat la primarul comunei Havârna să ajute două bătrâne doborâte de sărăcie, de frig şi boli.

Implicarea lui Daniel Câşlariu şi Simonei Elena ar trebui să fie un exemplu pentru toţi funcţionarii din primării cărora le este greu să treacă din casă în casă pentru a-i întreba pe semeni dacă sunt bine şi ce probleme au.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...