Astăzi, 15 februarie, la nivelul Primăriei Botoşani au fost demarate discuţii pe tema bugetului pe anul 2021. Astfel, primarul Cosmin Andrei, viceprimarii Bogdan Buhăianu şi Liviu Toma, administratorul public Mircea Magdalena, alături de directorul economic Mirela Gheorghiţă, Geanina Bulmagă – şef Serviciu buget finanţe, Anca Dumitrescu – sef Serviciu resurse umane, şi-au programat întâlniri cu şefii structurilor finanţate de la bugetul local.
Astăzi, au fost analizate proiectele de buget ale teatrelor „Mihai Eminescu” şi „Vasilache”. Mâine, se va discuta pe propunerile de proiect înaintate de Filarmonica „George Enescu” şi Poliţia Locală, în timp ce miercuri, se vor analiza propunerile de buget înaintate de Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement şi Direcţia de Asistenţă Socială. Joi, 18 februarie, va fi analizat proiectul de buget al Serviciului Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire.
„Am iniţiat discuţii preliminare cu direcţiile din subordinea Consiliului Local, din aparatul primarului şi cu instituţiile subordonate. Discuţiile vor continua în această săptămână, astfel încât, după adoptarea bugetului de stat, să avem creionat bugetul pe care îl prezentăm opiniei publice spre a fi dezbătut în consultare publică”, a declarat primarul Cosmin Andrei. Edilul a anunţat că pregăteşte şi unele elemente de noutate în ceea ce priveşte partea de dezvoltare a municipiului. „Aceasta este cea mai interesantă, din punctul meu de vedere pentru că presupune proiecte noi, unele dintre aceste urmând a fi finalizate în 2021”, a concluzionat Cosmin Andrei.