Bunicul de pe tată al lui Eminescu, dascălul Vasile Eminovici din Călineștii lui Cuparencu, el însuși știutor de carte, a insistat să-i trimită pe cei trei fii ai săi – Gheorghe, Ioan și Ștefan – la școli. Baba Chița, de la care aduna mărturii Vasile Gherasim, și-ar fi amintit că „tatăl lor i-ar fi bătut strașnic, căci nu se dădeau la carte” (V. Gherasim, Mihai Eminescu, Iași, 1977, p. 110).
Perioada în care băieții dascălului din Călinești ar fi trebuit să facă școală a fost una dintre cele mai nefaste pentru învățământul românesc din Bucovina: în perioada 1815-1844 „s-au intensificat presiunile de catolicizare, germanizare şi polonizare a învățământului. Majoritatea elevilor din școli erau germani şi maghiari, de confesiune catolică şi protestantă, pe când proporţia copiilor ortodocși școlarizați era mult mai mică (…). În aceste împrejurări, românii bucovineni au recurs la practica școlilor private, a celor mânăstirești sau a învățătorilor ambulanți” (D. Ungureanu, Sistemul de învăţământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918). Autoreferatul tezei de doctor habilitat în istorie, Chișinău, 2018, p. 16).
„A învățat carte în Suceava, 3 clase, la un anume dascălul Ioniţă”
Matei, fratele poetului, își amintea că tatăl său „a învățat carte în Suceava, 3 clase, la un anume dascălul Ioniţă” (Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani dela moartea sa, Bucureşti, 1909, p. 147). În perioada respectivă, la Suceava, pe lângă Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, „și-a desfășurat activitatea cărturărească” un anume Ioniță Arhip, copist (aprox. 1760, Suceava – 1833, Suceava). Nu e exclus ca „dascălul Ioniţă” să fi fost, de fapt, Ioniţă Arhip, care a scris și un „Miscelaneu de literatură religioasă care cuprinde «Treptnic», «Însemnări privitoare la moaştele Sfântului Ioan», «Legenda Duminicii», «Pilde filosofeşti», «Viaţa Sfântului Haralambie» şi indicaţii cu caracter juridic, ba chiar şi câteva elemente din biografia copistului” (M. Palade, Ctitori de cultură şi spiritualitate ortodoxă – arhierei, preoţi şi monahi cărturari din ţinuturile Sucevei – Lexicon, Suceava, 2012, p. 23).
„Trei clase” ar fi trebuit să însemne frecventarea regulată a școlii
Totuși „trei clase” ar fi trebuit să însemne frecventarea regulată a școlii, probabil, și nu lecții sporadice cu un dascăl sau profesor ambulant, cum se întâmpla totuși destul de frecvent în Bucovina în perioada 1786-1848. Și de la acești învățători însă „au deprins cunoștințe elementare de scris, citit şi socotit primii scriitori bucovineni, precum şi mulți intelectuali români din vechea generație”. D. Ungureanu aduce câteva exemple: „Iraclie Porumbescu (tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu), în perioada 1828-1833 a învăţat Bucoavna, Ceaslovul şi Psaltirea la dascălul Ghenadie Platenchi de la mănăstirea Putna”; „viitorul profesor şi membru al Academiei Române, Ioan Sbiera, primele cunoştinţe de carte le-a obţinut de la un învăţător ambulant”; „viitorul poet Vasile Bumbac a învăţat între anii 1843-1844 Ceaslovul şi Psaltirea cu dascălul Iordache la Costâna”; „Vasile Cocârlă, cu banii căruia s-a întemeiat internatul de băieţi de la Gimnaziul din Suceava, şi-a făcut studiile elementare la un dascăl ambulant, venit la Costâna pe la 1840 din comuna învecinată Bălăceana” (Sistemul de învăţământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918). Teza de doctor habilitat în istorie, Chișinău, 2018, p. 69).
„Şcoala moldovenească” de la Suceava
Școala pe care a făcut-o Gheorghe Eminovici era, probabil, „școala moldovenească” de la Suceava. În anul 1822 – constată D. Ungureanu – și mai târziu, „în Bucovina activau câte o şcoală principală la Cernăuţi şi Suceava, o şcoală de fete la Cernăuţi şi 27 de şcoli triviale” (D. Ungureanu, p. 67). Așa cum școlile triviale erau şcoli primare superioare cu două clase, e de presupus că Gheorghe Eminovici a frecventat școala principală. Eventuala descoperire a listelor elevilor ar putea face lumină și în această situație, care, deocamdată, rămâne în domeniul conjecturilor.
O altă versiune privind școlirea lui Gheorghe Eminovici îl arată învățând carte și, dintre limbile străine, germana, la curtea de la Costâna a baronului Ioan Cârste, căruia i-ar fi servit și de fecior de casă. În acest caz, ar putea fi vorba de același dascăl ambulant de la care a învățat carte Vasile Cocârlă sau dascălul Iordache care l-a instruit pe Vasile Bumbac (D. Ivănescu, Prefață, în: Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. VI-VII).
Școala pe care a făcut-o, într-un fel sau altul, îi va permite să parcurgă un drum lung și sinuos de la feciorul de casă al baronului de la Costâna la proprietarul moșiei Ipotești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
