spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăNaționalDiana Șoșoacă, dată afară din grupul AUR

Diana Șoșoacă, dată afară din grupul AUR

Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost exclusă, miercuri, din grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor, după un moment petrecut în Parlament, în care susținea că vaccinul Pfizer/BioNTech „distruge matricea națională a poporului român”. Sorin Lavric, coleg de grup parlamentar, ar fi cerut ca microfonul să fie tăiat în timp ce vorbea senatoarea, drept urmare Diana Șoșoacă l-a acuzat pe acesta de „misoginism sau politically correct”.

 Conducerea AUR a confirmat excluderea Dianei Șoșoacă din grupul parlamentar pentru că „a adus atingere intereselor și imaginii partidului”.

„Domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, precizează Biroul Național de Conducere.

Diana Șoșoacă a susținut miercuri un discurs de la tribuna Parlamentului, în care a susținut, fără să prezinte vreo dovadă, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâti România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate”.

Discursul său a fost însă întrerupt, iar microfonul a fost tăiat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...