Şcoala, la fel ca economia, a început să fie relansată la câteva luni. Pentru că în ultimele douăsprezece luni anul şcolar a fost relansat de mai multe ori decât de obicei. Cel puţin aşa lasă impresia reclamele magazinelor care vând articole pentru şcolari. Dacă iei de bun tot ce îndrugă la televizor sau scriu pe afişe cât peretele, nu trebuie să pierdem ocazia de face plinul cu rechizitele necesare. Zici că, odată cu vacanţa, cei mici au pus caietele pe foc, zău aşa…
Magazinele vin cu reduceri şi oferte de parcă începe anul şcolar, nu semestrul al doilea. Ministerul s-a gândit că nu e cazul să surprindă şi vine cu nepăsarea cronică de care suntem deja sătui. Noul ministru al Educaţiei a reuşit într-un timp foarte scurt să stârnească regrete pentru perioada în care Monica Anisie asculta pe la uşile claselor în faţa camerelor de luat vederi. I-o fi spus cineva că aşa proceda în vechime Spiru Haret şi s-a gândit că poate să-şi facă imagine. Dar ce-a fost a fost, Anisie a intrat în Parlament şi, printre picături, mai trage o fugă la şcoală să vadă cum stă treaba cu dirigenţia aia de care nu s-a putut lipsi cât timp a fost ministru. Sorin Cîmpeanu a revenit la Educaţie şi… Şi cam atât, pentru că se păstrează aceeaşi linie ca până acum. Bugetul alocat sistemului naţional de educaţie e insuficient; mult sub cel prevăzut în legislaţia în vigoare. Cîmpeanu nu şi-a propus să obţină un anume procent din PIB pentru sistemul pe care-l păstoreşte, deşi legea spune despre o alocare anume, nu lasă loc la negocieri de genul „mai luaţi voi, vă mai dau şi eu”. Dacă se mai continuă în ritmul ăsta, în scurt timp sistemul de învăţământ va primi bani doar cât să plătească salariile profesorilor. Investiţii în materiale didactice, aparatură, calculatoare şi perfecţionarea dascălilor? Astea sunt poveşti de adormit copiii, genul de realizări despre care e bine să vorbeşti la final de mandat, dar, dacă se poate, să se realizeze cu bani din donaţii, sponsorizări… Nu contează de unde, doar să nu fie de la buget. Sau, dacă sunt de la buget, să poată fi căpuşaţi cât mai spornic. Mai o achiziţie dubioasă, mai un program de perfecţionare cu deplasări şi cazare… Metode se găsesc, cu banii e mai greu.
Prin urmare, dezinteresul cu care ministerul a atacat noul semestru nu e în măsură să surprindă. Responsabilitatea a fost pasată în teritoriu, pe deja clasicul motiv de descentralizare. Descentralizare să fie, dar parcă prinde bine şi ceva finanţare, nu credeţi? Fiecare să aplice măsurile potrivite şi cam atât; dacă există probleme sunt din cauză că responsabilii locali nu s-au mobilizat corespunzător.
Mai nou, elevii simptomatici vor fi testaţi pe repede înainte în cabinetele medicale şcolare. Cică „doar o treime” dintre şcolile din România au acces la cabinetele medicale. Doar o treime?! Şi restul de peste nouăzeci la sută?! Evident, treaba cu „doar o treime” e genul de declaraţie care arată bine, în realitate lucrurile stau mult mai prost. Iar acolo unde nu există cabinet medical şi nici personal calificat, de testarea rapidă se va ocupa o persoană cu competenţe medicale desemnată de conducerea şcolii. Probabil Cîmpeanu îşi imaginează, ca mulţi oameni sărăcuţi cu duhul, că între „doctor” şi „medic” nu există prea mari diferenţe. Şi de vreme ce învăţământul preuniversitar e plin de „medici” de ce să nu se profite de situaţie?
Lăsând gluma la o parte, de unde să facă rost conducerea şcolilor de personal cu competenţe medicale şi încă din rândul profesorilor? În toamnă în peisajul şcolar au apărut acei responsabili Ninja Covid, profesori desemnaţi să se ocupe de măsuri antipandemice fără a avea vreo calificare în această direcţie. Nici măcar nişte cursuri formale, acolo. Ministerul a dictat nişte măsuri şi s-a spălat pe mâini. Vă descurcaţi… Cine vor fi profesorii cu competenţe medicale pentru administrarea testelor? Profesorii de biologie? Cei de chimie? Cei care predau matematica? Femeia de serviciu? Şoferul microbuzului şcolar? Cine anume se va ocupa de testarea rapidă? Evident, ministerul nu spune nimic, deşi firesc era să încheie un parteneriat cu spitalele sau măcar cu medicii de familie. Dar astfel de parteneriate costă şi ministerul ţine la banul public, mai ales că, la cum merge treaba, se anunţă iar o repriză de „România educată” în urma căreia şomerii de cursă lungă vor fi învăţaţi cum să facă afaceri de milioane. Evident, şcolarizare pe banii statului sau fonduri europene; se întâmplă de pe timpul lui Băsescu. Şi se tot întâmplă.
În tot acest timp, elevii de clasa a VIII-a, cea mai năpăstuită generaţie din câte au trecut în ultimele decenii prin şcolile din România, se pregătesc pentru examenul de Evaluare Naţională. Încă nu se ştie clar cum anume se va susţine, ministerul încă lucrează la metodologie. În mod normal, un elev ar trebui să ştie la ce anume dă examenul şi care e structura subiectelor încă de la începutul ciclului de şcolarizare, însă generaţia care a spart gheaţa cu clasa pregătitoare n-a avut niciodată parte de aşa ceva. Bieţii copii n-au avut niciodată manuale pe bancă în prima zi de şcoală; unele şcoli mai aşteaptă manuale şi acum.
Ministrul nu se implică. Vine cu recomandări; să nu se pună absenţe elevilor care lipsesc pe motiv de Covid. Nu e vorba de un ordin de ministru clar, asumat. Recomandare… Nu responsabilizează cu nimic; în caz că se întâmplă ceva profesorul e vinovat. Mai nou, cică şcolile sunt sigure, autobuzele şcolare sunt periculoase. Probabil din cauza asta nu s-a plătit contravaloarea abonamentelor pentru elevii navetişti, aşa cum s-a anunţat din toamnă.
Babilonie curată, ce să mai discutăm… Dar a început şcoala. Şi asta ar trebui să ne bucure. Ar trebui, deşi nu prea e în măsură.
