Zilele trecute, citind un interviu referitor la unul dintre aspectele importante ale vieții de zi cu zi, am rămas cu privirea în gol, întrebându-mă oare cât mai poate fi prostit acest popor? Și mi-am răspuns singur: nu văd cum să se termine vreodată. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că milioane de facturi au fost umflate de distribuitorii și furnizorii de energie electrică în luna ianuarie, fără ca ei să fi avut creșteri de costuri, ci doar ca să se finanțeze în avans din banii populației.
Apoi, tot ministrul Popescu, într-un acces lacrimogen de cucerire a bunăvoinței publicului, spune cu nonșalanță că el însuși a fost victima acestei mici escrocherii (cât de mică, dacă la nivelul întregii țări este vorba despre miliarde de lei?), când s-a trezit cu o factură de 970 de lei pe o lună într-un apartament pe care îl ține nelocuit. Păi, domnule ministru, dacă nu cunoașteți aceste practici străvechi ale firmelor de utilități și nici cum se formează factura pentru plata energiei electrice, nu rezultă că sunteți incompetent și mai bine plecați acasă? Nu este nevoie să îngroșați rândurile demnitarilor care află abia după înscăunare cât costă un kilogram de pâine și încep să plângă pe umerii ziariștilor.
Și fiindcă veni vorba despre plata facturii la energia electrică – aspect pe care ministrul nu l-a lămurit – trebuie menționată așa zisa campanie de informare a populației cu privire la noile contracte cu furnizorii. De la 1 ianuarie 2021 piața de energie electrică trebuia să fie liberalizată. Întreaga procedură a fost amânată cu jumătate de an, fiindcă instituția care ar fi trebuit să apere interesele consumatorilor, ANRE – da, aceea unde salariile sunt cam ca la NASA – refuză să taie din privilegiile furnizorilor și a intrat în conflict cu ministerul.
Cei șase milioane de români care primesc încă energie electrică la prețuri reglementate de stat au două opțiuni: aceea de a alege o ofertă concurențială de la un alt furnizor sau de a alege o ofertă, tot concurențială, dar de la aceeași furnizor pe care îl au acum, toate mai mari. Dacă nu aleg niciuna dintre variantele de mai sus, din iulie vor plăti tot către furnizorul actual, dar în baza unui nou tarif, denumit „Serviciu Universal”. Tot mărit și acela.
Ce este de remarcat? Una: în toate ofertele sunt paragrafe greu de citit și care ascund tot felul de clauze cuantificabile în bani doar pentru furnizor. A doua: într-o țară cu 44% analfabeți funcțional (care nu prea înțeleg ce citesc) și a căror comunicare se limitează la câteva sute de cuvinte uzuale, ofertele sunt concepute de parcă toți clienții ar fi absolvit studii energetice. Abundă în termeni tehnici și indicatori, buni pentru dispecerul de la termocentrală, dar nu și pentru un gospodar care vrea să știe cât va avea de plătit.
Și aici intervine interesul statului. Toate societățile acestea sunt buni platnici. Spre deosebire de întreprinderile mici și mijlocii, care mai amână un TVA sau un impozit ca să supraviețuiască, furnizorii de energie plătesc la stat ca ceasul. Bani siguri și previzibili, potrivit unor statistici de consum. Cu cât sunt prețurile mai mari, cu atât ajung mai mulți bani la buget. Din care, după cum știm deja, mai mult de jumătate se duc în salariile, primele și sporurile funcționarilor de pe toate palierele. Acum se înțelege de ce autoritățile nu vor ține niciodată cu consumatorii ci dimpotrivă, vor avea interesul ca cetățeanul obișnuit să plătească cât mai mult?
Și uite așa, fiindcă aproape nimeni nu-și bate capul să înțeleagă ce se întâmplă, într-una dintre cele mai avute țări din punct de vedere energetic – cu resurse fosile, hidro, atomice și verzi – plătim una dintre cele mai mari facturi de energie din lume.
