Doi localnici din comuna Mihălăşeni, tată şi fiu, au fost condamnați la câte patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, după ce l-au snopit în bătaie pe un tânăr. Sentința definitivă a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Suceava, cei doi agresori, Mitică Marinel și Valentin Gabriel Ciubotariu, de 53 și respectiv 28 de ani, urmând să fie încarcerați pentru executarea pedepselor.
Agresiunea a avut loc pe 10 martie 2016 pe un drum din comună, când victima, Andrei H., a trecut pe lângă faetonul celor doi şi le-a luat în glumă o sacoşă cu mere, din care a luat un măr și i-a servit și pe ceilalți din jur. Când au revenit la atelaj, cei doi și-au recuperat sacoșa cu ce mai rămăsese din fructe și au plecat spre casă.
După circa două oare, tatăl și fiul l-au căutat pe Andrei H. și au tăbărât pe acesta lovindu-l cu parii şi picioarele, încercând să-i aplice o corecție pentru gluma proastă făcută. Tânărul a încercat să scape refugiindu-se în locuința unui consătean, dar a primit mai multe lovituri, inclusiv la cap.
Leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie
Rănit grav, Andrei H. a stat o noapte în locuința bunicii sale, iar a doua zi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar de aici a fost transferat cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi. Tânărul a avut nevoie de 70-80 zile de îngrijiri medicale, iar medicii legişti au stabilit că leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în urma unei anchete care a durat mai bine de trei ani agresorii au fost trimişi în boxa acuzaţilor. Procesul s-a judecat mai întâi la Tribunalul Botoșani, unde tatăl și fiul au scăpat cu câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În schimb, procurorii au făcut apel, iar astăzi Curtea de Apel le-a majorat pedeapsa și i-a trimis în pușcărie.