spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăMamă și nou născut salvați in extremis

Mamă și nou născut salvați in extremis

♦ O botoşăneancă în vârstă de 29 de ani şi bebeluşul acesteia au fost salvaţi miraculos de medici după ce tânăra a fost diagnosticată cu Covid19, iar starea sa s-a înrăutăţit rapid 
♦ La aproape o lună după ce a fost internată femeia a trecut peste ce a fost mai rău, însă nu şi-a putut vedea băieţelul decât cu ajutorul tehnologiei

Mama care a dat naştere copilului fiind în comă din cauza Covid a trecut peste ce a fost mai rău, iar ieri a fost externată. Şi bebeluşul, scos printr-o operaţie de urgenţă, este acum mai bine, după ce a stat intubat zece zile. Mama a aflat că a născut abia în urmă cu câteva zile, când a putut să îşi vadă copilul prima dată în poze. Femeia, de 29 de ani, încă nu a reuşit să îşi țină pruncul în braţe, dar realizează că acel moment este tot mai aproape.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

La aproape o lună după ce a fost internată din cauza Covid, iar ulterior intubată, femeia a trecut peste ce a fost mai rău. Aceasta a fost în stare critică şi, paradoxal, bebeluşul a fost şi cel care a agravat starea, dar şi cel care a salvat-o, ulterior.

Potrivit medicilor specialiști, în momentul unei sarcini, organismul unei femei se concentrează aproape în exclusivitate pe protejarea fătului şi pe atribuirea aproape a tuturor resurselor organismului pentru a menţine şi dezvolta sarcina. Asta a făcut ca starea de sănătate a femeii, diagnosticată cu Covid, să se înrăutăţească abrupt, virusul afectând mult mai uşor plămânii, organismul încercând să protejeze sarcina.

Cum uterul femeii punea presiune tot mai mare şi pe organele interne şi pe plămâni, din cauza sarcinii avansate, aceasta era un dezavantaj şi mai mare pentru sănătate femeii şi implicit a fătului. Medicii au decis să fie pusă în comă şi intubată, iar după ce saturaţia de oxigen a continuat să scadă alarmant din cauza Covid au hotărât să o opereze de urgenţă, pentru a-i scoate copilul.

Desfăşurare de forţe pentru salvarea celor doi

Coşmarul tinerei a început pe 6 ianuarie, când a fost diagnosticată cu Covid19. După trei zile starea sa s-a agravat şi a fost internată pe Secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean. Ulterior a avut loc o adevărată desfăşurare de forţe pentru a ajuta mama şi bebeluşul. „S-a decis, cu o echipă medicală, un anumit punct critic, pe care dacă pacienta îl atingea, din punct de vedere al mai multor parametri clinici, să se intervină de urgenţă. Din păcate, s-a ajuns în acel punct şi a fost luată decizia operaţiei cezariene”, a explicat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Astfel, în momentul în care s-a declanşat alerta, o echipă de trei medici de la Maternitate, un medic anestezist şi o echipă de la blocul operator al SJU, s-a mobilizat în câteva zeci de minute, iar pacienta a fost dusă în sala de operaţii. Bebeluşul a fost intubat din primele clipe de viaţă, din cauza stării foarte grave şi a prematurităţii.

Micuţul nu respira şi nu avea bătăi ale inimii”

Medicii ginecologi au scos bebeluşul de 31 de săptămâni, iar acesta a fost imediat preluat de o echipă de neonatologi. O ambulanţă cu personalul echipat special pentru transport Covid a stat în permanenţă în aşteptare la Spitalul Judeţean, de unde a preluat echipa de Reanimare şi bebeluşul într-un incubator special. Băieţelul, cu o greutate de 2000 de grame, a fost imediat transportat la Maternitate.

Potrivit cadrelor medicale, bebeluşul a avut nevoie de reanimare în primele clipe de viaţă, pentru a fi ajutat să lupte pentru primele guri de aer. „Micuţul nu respira şi nu avea bătăi ale inimii, astfel că a fost imediat intubat şi ventilat. A fost nevoie şi de surfactant, un medicament scump, dar foarte eficient, care ajută plămânii să se dezvolte şi să poată respira. În prezent este bine. Mai are nevoie minimă de oxigen, şi se face uşor trecerea la hrănirea convenţională. Încă oboseşte când mănâncă la tetină, dar e un lucru obişnuit la prematurii aşa mici. E un luptător, care abia aşteaptă să fie luat în braţe de mama lui”, a spus medicul primar Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.

Bebeluş văzut pentru prima oară cu ajutorul tehnologiei

Deşi nu a reuşit să îl strângă încă în braţe, mama şi-a văzut bebeluşul deja, mulţumită tehnologiei moderne. Aceasta l-a văzut pe băieţel când încă se afla pe Secţia de reanimare, după ce a fost detubată, alături de ea bucurându-se şi personalul medical, care dorea să vadă bebelușul pe videotelefon. Femeia a fost ulterior transferată pe Secţia de boli infecţioase, iar în aceste zile va fi externată, starea ei fiind mult ameliorată.

Femeia de 29 de ani, împreună cu soțul și copilul de doi ani locuiesc în Norvegia de trei ani. Ei au venit în țara înainte de sărbători, în vizită la rude, prezentând fiecare câte un test negativ covid, ceea ce îi determină pe specialiști să creadă că s-au infectat cu SARS-COV-2 cât au stat în România.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...