În fiecare an, pe 30 ianuarie, sunt cinstiţi Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Ei au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi au avut o contribuţie importantă la teologia creştină.
Vieţuind în anii când Biserica ajunsese primejduită de erezii, respectiv de abaterile de la dreapta credinţă, din pricina mulţimii învăţăturilor greşite, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi neîncetată pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a credinţei creştine.
Treimea aceasta pământească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti şi a o mărturisi zicând: „Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire„.
„Noi la Dumnezeu una suntem”
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte.
Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol, oamenii se întrebau care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. În anul 1084, cei trei sfinţi s-au arătat împreună episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor.
Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, că noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem”, i-au spus acestuia.
Sfinţii Trei Ierarhi sunt patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox
Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume. Astfel, astăzi este o dublă sărbătoare pentru elevii şi profesorii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoşani, respectiv Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi.
Astăzi, la sate se obişnuieşte să se facă praznice de pomenire a morţilor, la care se dau de pomană iconiţe şi candele. Tot astăzi se face pomenire pentru sporul casei şi pentru sănătatea membrilor familiei. În popor se spune că, dacă astăzi streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, iar dacă e ger, vara va fi călduroasă.