Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani va avea un nou director începând cu 1 februarie. Astăzi, 29 ianuarie, primarul Cosmin Andrei a semnat dispoziţia de numire a fostului deputat PSD Costel Lupaşcu în funcţia de director al acestui spital. Fostul deputat o înlocuieşte pe Cristina Bahrin, numită director interimar pe 3 august 2020.
„L-am numit interimar pe domnul Costel Lupaşcu pentru funcţia de manager la Spitalul TBC, pentru maxim şase luni, până la organizarea concursului. El o înlocuieşte pe doamna Bahrin, al cărei mandat se termină pe data de 1 februarie”, a declarat Cosmin Andrei.
Întrebat fiind de ce l-a numit pe Costel Lupaşcu în această funcţie, edilul a răspuns că s-a bazat pe „experienţa pe care acesta o are în domeniul medical”. „El a condus Casa de Asigurări de Sănătate şi a avut şi alte funcţii. Consider că poate fi un manager care să asigure un climat de linişte pentru început şi apoi să dezvolte spitalul care poate accesa fonduri europene pentru dotările de care avem nevoie în această perioadă”, a mai spus Cosmin Andrei.
Această numire vine la momentul oportun pentru Costel Lupaşcu deoarece fostul deputat nu a mai obţinut un mandat de parlamentar în alegerile din 6 decembrie.
Edilul a explicat că tot la Spitalul TBC a numit şi un manager interimar financiar contabil. „Luminiţa Niţă a fost numită pentru trei luni. Ea lucra în departamentul financiar contabil de la spital şi nu are nicio legătură cu PSD”, a concluzionat Cosmin Andrei.
Un protest care anunţa schimbarea directorului
Pe 30 decembrie 2020, aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului TBC au protestat în curtea unităţii sanitare. Aceştia l-au acuzat pe managerul liberal Cristina Bahrin de discriminare şi de faptul că nu le aprobă graficele de lucru, ei dorind să lucreze ture de 12 ore.
La locul protestului a ajuns și primarul Cosmin Andrei. Acesta a ascultat doleanțele angajaților și le-a cerut să formuleze o listă de revendicări pe care să o prezinte în aceste zile la primărie. Primarul a declarat la sfârșitul întâlnirii că este posibil să semneze un act pentru destituirea managerului unităţii sanitare. Acel act nu a mai fost semnat atunci, edilul preferând să aştepte încheierea mandatului Cristinei Bahrin. La protestul din 30 decembrie a participat şi cumnatul lui Costel Lupaşcu, angajat al Spitalului TBC.