spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTViaţă amară. O mamă cu şapte copii are nevoie de ajutorul semenilor

Viaţă amară. O mamă cu şapte copii are nevoie de ajutorul semenilor

Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani,  continuă să le dea lecţii funcţionarilor statului care preferă să facă asistenţă socială din birou. El a ajuns ieri în satul Flondora – comuna Manoleasa, la o mamă cu şapte copii. Lilioara Iacob îşi creşte singură copiii deoarece soţul ei a fost condamnat la şapte ani de închisoare.

Ea este o mamă grijulie, dar aproape că nu mai face faţă greutăţilor de zi cu zi. Venitul familiei constă în alocaţia copiilor şi ajutorul social acordat de stat. Casa sărăcăcioasă nu oferă condiţii normale de trai. Toţi locuiesc într-o cameră unde sunt trei paturi, o sobă din tablă, un aragaz şi două mese. În cameră se află şi un televizor vechi, la care fetiţele mai văd desene animate. Copiii au vârste între 17 şi doi ani.

Copii crescuţi cu mămăligă şi cartofi prăjiţi

Fetiţele cele mici nici măcar nu realizează greutăţile familiei, ele se bucură de faptul că familia este împreună şi duc dorul tatălui. Le-am găsit la masă mâncând mămăligă cu cartofi prăjiţi. Mâncau cu o poftă de credeam că au în farfurie cea mai bună mâncare pregătită la un restaurant”, a spus Daniel Câşlariu.

Potrivit acestuia, familia Iacob are nevoie de multe lucruri pentru a ieşi cu bine din iarnă. În primul rând de lemne, de un aragaz nou, produse alimentare şi o maşină de spălat semiautomată. Le-ar fi de ajutor şi un televizor mai bun, jucării, hăinuţe şi orice lucru care să-i facă să uite de sărăcie. Fetiţele cele mici nu-şi doresc multe, doar câte o păpuşă care să le mai înveselească zilele friguroase în care trebuie să stea doar în casă.

Mi s-a rupt sufletul când am văzut atâta sărăcie, disperare şi copii frumoşi cu aripile frânte de lipsuri. Am decis să le aduc un pic de soare în viaţa lor, dar am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Vă rog din suflet să ne fiţi alături în acest nou proiect umanitar. Dumnezeu să vă răsplătească înmiit toate faptele bune!”, a mai transmis Daniel Câşlariu.

Cei care doresc să ajute această familie au la dispoziţie conturile Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani:

RO03BTRLRONCRT0530156401 (lei)

RO50BTRLEURCRT0530156401 (euro)

RO08BTRLGBPCRT0530156401 (lire sterline), Codul Swift BTRLRO22, cu specificaţia Lilioara Iacob.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
55 %
6.9kmh
8 %
J
24 °
vin
21 °
S
14 °
D
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...