O bătrână din satul Bozieni – orașul Săveni a suferit mai multe arsuri, după ce locuința ei a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza unei bucăți de jar care a căzut din sobă. Nenorocoirea a avut loc astăzi la prânz, femeia reușind să iasă la timp din casă. În schimb, când a trecut prin valul de flăcări, femeia, în vârstă 88 de ani, a suferit arsuri pe față și mâini, fiind transportată la spital. În urma ei, butelia a explodat, iar flăcările s-au extins la restul încăperilor.
„La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, voluntarii din orașul Săveni și comuna Vlăsinești, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință. Pompierii au găsit în interiorul casei patru canistre cu gaz lampant”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În acest context, pompierii reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.