Autoritățile județene pregătesc terenul pentru atragerea de noi finanțări europene. Într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean, desfășurată ieri, a fost aprobată co-finanțarea de 2% necesară întocmirii documentației tehnico-economice pentru două proiecte. Primul proiect vizează „Modernizarea, extinderea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și modernizarea și extinderea infrastructurii turistice și a infrastructurilor conexe ei din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu din județul Botoșani” iar cel de-al doilea este legat de „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean DJ 282 dintre localitățile: Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți Prut cu conectivitate directă la Vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova”.
Banii pot veni peste 3-4 ani
Practic, după acest pas, va fi organizată o licitație pentru desemnarea firmelor care vor realiza documentația tehnico-economică iar pe baza acestei documentații vor fi scrise proiectele și vor fi depuse pentru a obține finanțarea necesară. Potrivit procedurilor, finanțarea pentru cele două proiecte ar putea fi obținută chiar și peste 3-4 ani. În total, documentația necesară acestui prim pas costă circa 4 milioane de lei, din care județul va plăti mai puțin de 80.000 de lei. „Sperăm ca până la sfârșitul lunii să semnăm și acordul de finanțare cu ADR Nord-Est, astfel încât, în cel mai scurt timp, să scoatem la licitație elaborarea documentației tehnico-economice, pentru ca în momentul în care vor fi disponibile fondurile din noul ciclu de finanțare europeană 2021-2027 să avem două proiecte mature, care să ne dea garanția că lucrurile nu vor trena”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Se încearcă reabilitarea Memorialului Ipotești și a 49 km de drum județean
Modernizarea DJ 282, „Drumul Vămii”, presupune reabilitarea și modernizarea a circa 49 de kilometri iar proiectul este estimat la 40 milioane de euro. Modernizarea Memorialului Ipotești are în vedere montarea unui sistem de iluminat arhitectural, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor și montarea de mobilier stradal, și acoperirea amfiteatrului exterior. De asemenea, se dorește izolarea termică a clădirii muzeului tematic și modernizarea sistemului de încălzire. Acest proiect este estimat la peste 4,1 milioane de euro. Așadar, hotărârea adoptată ieri vizează atragerea a peste 44 milioane de euro din fondurile europene.