La 8 august 1817, Scarlat Callimachi voievod îl rânduieşte pe Constantin Balş, vel logofăt de Ţara de Jos, să cerceteze jalba lui Dimitrie Sălceanu, biv vel jitnicer, pentru moşiile acestuia de la ţinutul Botoşani, printre care şi a patra parte din moşia Ruşi, partea de sus, din câmp, două părţi din seliştea satului, cu două iazuri şi încă jumătate din iazul Chiosa, pe apa Sitnei. Cu acest prilej, Dimitrie Sălceanu prezintă mai multe zapise doveditoare cererii sale, anume:
– o mărturie hotarnică din 1766 (7274) august 22, cum s-a ales a patra parte din câmp din Ruşi şi părţile din selişte pitarului Chiriac Cristian;
– o mărturie hotarnică din 3 mai 1790, de la pitarul Chiriac Cristian, cu care acesta vinde Ruşii (a patra parte, două selişti, două iazuri şi jumătate din iazul Chiosa – perpetuare, peste secole, a amintirii vechiului stăpân al Ruşilor, Chiusea Brăileanul, din a cărui stirpe descindeau moştenitorii părţilor de ocină din „bătrânul” Ruşilor) sulgeresei Catrina Băntăşoaie, cu 2700 lei;
– copie după zapisul lui Gheorghe Goian căpitan, din 30 decembrie 1796, dat ginerelui său, Dimitriachi Sălceanu, prin care arată că după multă judecată ce a avut cu sulgereasa Catrina Băntăşoaie, pentru răscumpărarea acelor părţi din Ruşi, după „protimisă de rudenie ci au fost cu vânzătoriul”, a luat acele părţi din Ruşi în stăpânire, după care le-a vândut ginerelui său, Dimitrie Sălceanu, pentru 4858 lei (de observat că suma cu care vinde e aproape dublă decât cea dată de Catrina sulgereasa).
– carte de la Alexandru Ioan Callimachi voievod, din 24 ianuarie 1797, poruncind vornicilor de Botoşani „să facă publicaţie în curgire de şase luni după hotărâre sobornicescului hrisov” pentru toate acele părţi din Ruşi, arătându-se că jitnicerul a mai dat 660 de lei Catrinei sulgeresei;
– zapis din 30 aprilie 1797, de la Gheorghe Goian căpitan, arătând că pierduse zapisul său pentru Ruşi şi îl împuterniceşte pe ginerele său, Dimitrie jitnicerul, să stăpânească părţile din Ruşi;
– carte de la Alexandru Ioan Callimachi voievod, din 27 iunie 1798, împuternicindu-i pe jitnicerul Dimitrie Sălceanu şi pe clironomii (moștenitorii, n. ns.) săi să stăpânească părţile din Ruşi.
La 13 august 1792, într-o mărturie hotarnică, Gheorghe pitar arată că ar fi auzit de la „un Ioniţă Bantăş, răzăş de Ruşi”, la moartea sa, că „locul de pricină între Ruşi şi Ipoteşti, la capătul dinspre răsărit, ar fi de moşie Teişorii, necuprinzându-se în scrisorile Ruşilor”. La 28 februarie 1818, D. Crémizi adevereşte că pentru locul ce l-a luat pe timp de un an de la Ruşi, ţinutul Botoşani, de la postelnicul Alecu Callimachi, se obligă să plătească acestuia 1000 de groşi. Aşadar, la această dată, cel puţin unul din cei patru răzeşi ai Ruşilor vânduse partea sa lui Alecu Callimachi, care stăpânind Stânceştii megieşi cumpărase probabil partea sau părţile din Ruşi din imediata vecinătate a moşiei sale. La 3 august 1820 „chir Dimitrie Crémizi” îi scria lui Alecu Callimachi, cerându-i desfacerea contractului pentru Ruşi şi Stânceşti, pentru care moşii va plăti suma de 3000 de lei, în care se cuprinde şi „cifertul breslaşilor”. Aceasta este şi ultima menţiune documentară a satului, a cărui vatră ar fi putut fi înglobată la Roşiorii de lângă Botoşani, prilej cu care dispare şi vechiul nume, fiind folosit cel nou, întrucâtva asemănător, dar desemnând o altă realitate, referitoare la obligaţia militară a locuitorilor săi. Ultima statistică în care sunt menţionaţi Ruşii este catagrafia rusă din 1774, când satul apare înscris la ocolul Târgului. Într-un document fără an, din secolul al XIX-lea, în care se redă „Măsura la moşia Rusăi, alăture cu drumul Dorohoiului”, se arată că această moşie se află „pe podiş de<a>supra despre apus pe Săcna, din movila Păpăuţilor până în Movila Epoteştilor” După această dată, inclusiv în catagrafia din 1835, nu mai figurează nici satul Ruşi, dar nici nu apare noul nume al aşezării, anume Roşiori.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
