spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăVal de datorii aduse de carantină (video)

Val de datorii aduse de carantină (video)

♦ Carantina neplătită de la Botoşani va aduce procese în cascadă între hoteluri, primărie şi CJ, dar şi instituţiile guvernamentale.
♦ Carantinarea unei singure persoane venită din zonele roţii costa peste 1.000 de euro, doar că sumele nu au fost plătite integral

Aproape 200.000 de lei au de primit hotelierii botoşăneni pentru masa şi cazarea pacienţilor şi cadrelor medicale pe timpul stării de urgenţă. La aproape un an distanţă, hotelierii încă mai au de primit bani în urma contractelor încheiate cu Direcţia de Sănătate Publică, primăria sau Consiliul Judeţean. Asta în contextul în care veniturile în domeniul HoReCa au fost foarte mici în anul 2020, iar orice sumă de bani este ca o gură de oxigen pentru aceste afaceri. „Noi am fost înţelegători de la început. Ni s-au dat o parte din bani şi ni s-a tot spus să mai avem răbdare. Avem corespondenţă cu cei de la CJ şi ne tot cer să mai avem răbdare. Dar totuşi acuşi se face un an. Noi nu le putem spune angajaţilor să aştepte, să aibă răbdare, nu le putem spune asta nici furnizorilor. Evenimente nu s-au făcut, restaurantele au fost mai mult închise, deci aceşti bani chiar contează”, a spus administratorul unui important hotel din oraş.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Primăria are o datorie de peste 113.000 de lei

Două unităţi hoteliere au cazat cadre medicale pe perioada cât lucrau două săptămâni în continuu în spitale, pe secţiile de îngrijire a bolnavilor de Covid. Alte opt unităţi hoteliere au cazat persoane în carantină ca urmare a întoarcerii în ţară din zone galbene sau a intrării în contact cu persoane pozitive.

Potrivit primarului municipiului Botoşani, instituţia are în prezent o datorie de peste 113.000 de lei către cinci hoteluri din oraş. Acestea au găzduit botoșănenii aflați în carantină în perioada stării de urgență și nu şi-au primit încă toţi banii. Două dintre hoteluri amenință Primăria Botoșani cu judecata, făcând plângere prealabilă.

La rândul lor, autoritățile locale spun că vor acționa în instanță Direcția de Sănătate Publică, urmând o adevărată înlănţuire de procese. Astfel, hotelierii vor da în judecată primăria sau CJ, acestea vor da în judecată DSP, care, la rândul ei, va chema Ministerul Sănătăţii şi Guvernul în solidar.

În acea perioadă a stării de urgenţă a trebuit să încheiem contracte pentru cazarea şi masa persoanelor carantinate. Au fost date asigurări că banii vor fi daţi de la Guvern, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum. Astfel am ajuns în situaţia de a putea fi acţionaţi în instanţă. Nu am primit nici o explicaţie fundamentată”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Reprezentanții primăriei spun că se simt înșelați de Guvern, care le-a promis fonduri prin DPS pentru a acoperi costurile de cazare, dar la final nu au primit nimic.

„Există riscul real să intrăm într-un blocaj”

Reprezentanţii Consiliului Județean sunt în aceeaşi situaţie, aceştia având de achitat peste 84.000 de lei. După ce demersurile făcute la DSP și Ministerul Sănătății au rămas fără ecou, CJ se vede nevoit să acționeze în instanță pentru a urgenta plata sumelor restante în valoare de 84.270 de lei.

Refuzul asigurării fondurilor necesare decontării totale a cheltuielilor efectuate de unitățile hoteliere contravine legislației, iar Consiliul Județean nu are pârghiile legale pentru a putea efectua plățile din bugetul propriu. Deoarece există riscul real să intrăm într-un blocaj financiar și să punem în pericol și funcționarea instituțiilor subordonate Consiliului Județean prin acumularea unor arierate care nu ne aparțin, am decis să cerem în instanță decontarea acestor cheltuieli. Deși pare mică, suma este importantă pentru orice unitate din HoReCa, mai ales în contextul crizei economice generată de pandemia de coronavirus”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliul Județean Botoșani.

Solicitarea este bazată pe prevederile Ordonanței Militare nr. 7/4.04.2020, care, printre altele, a statuat că „în vederea prevenirii răspândirii Covid-19, ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale asigură pentru personalul public sanitar, la cerere, spații hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi, hrana – trei mese pe zi și apă”.

Prin Hotărârea de Guvern 201/2020 s-a stabilit alocarea a 42 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, tocmai pentru asigurarea sumelor necesare astfel încât autoritățile locale să poată încheia contracte cu unitățile hoteliere pentru carantinarea persoanelor întoarse din zonele roșii și a personalului medical din spitalele care tratau pacienți bolnavi de Covid-19.

Potrivit hotelierilor, deconturile au fost făcute până în prezent oarecum ciudat. Astfel, unii au primit toţi banii pe cazarea şi masa carantinaţilor, însă nu au primit banii pentru cei carantinaţi cu forţa, după ce au părăsit izolarea la domiciliu. În acele cazuri, teoretic ar trebui ca statul să îi dea în judecată.

În alte situaţii, hotelierii au primit banii pe cazare, dar nu şi pe hrană. Astfel, acum cu toţii aşteaptă soluţii venite de la nivel local sau central, însă singura cale par a fi cea a instanţei.

100.000 de dolari pentru hotelul lui Șoptică

Cei mai mulți bani pentru carantina din timpul stării de urgenţă figurează în dreptul Hotelului „Premier” al senatorului liberal Costel Șoptică. În luna iunie în conturile acestuia urma să intre o primă tranșă de 439.000 de lei (n.r. – peste 100.000 de dolari), doar pentru facturile emise în conturile primelor serii de carantină. Hotelul „Belvedere” figura cu plăți de aproximativ 320.000 de lei, în timp ce Hotelul „Europa” a emis facturi de 172.000 de lei, aferente a 43 de carantinați. Pensiunea „Bianca” avea 125.000 de lei, Cabana „Stejarul” 93.000 de lei, în timp ce campusul școlar de la Trușești 84.000 de lei. Tabăra Agafton avea de primit în iunie 76.000 de lei, iar Hotelul „Rareș”, unde, în general, au fost carantinați cei care au spart izolarea, a emis facturi de 72.000 de lei.

Sumele sunt impresionante pentru hotelurile botoșănene, mai ales pentru această perioadă a anului, când clienții sunt numărați pe degetele de la o mână, iar prețurile practicate pe piața liberă sunt la jumătatea celor pe care le-a plătit statul român.

Peste 1.500 de carantinați

De la începutul epidemiei de coronavirus şi până la sfârșitul stării de urgență, 15 mai, au fost instituite măsuri de carantină instituţionalizată pentru 1.544 persoane.

Costurile pentru o persoană erau de 230 de lei pentru o zi de cazare, 70 de lei pentru masa zilnică, adică 4.200 de lei pe persoană pentru o perioadă de carantinare. De asemenea, pentru fiecare persoană, reprezentanții celor 11 centre de carantinare pot deconta 30 de lei pe zi pentru distrugerea deșeurilor care sunt considerate deșeuri medicale. În total, doar pentru cazarea și masa peste 1.500 de persoane, la Botoșani, statul român trebuie să plătească 6,4 milioane de lei, adică aproximativ 1,3 milioane de euro. La acești bani se adaugă cele 3,2 milioane de lei, valoarea contractelor făcute de Consiliul Județean cu hotelurile „Maria” și „Rapsodia” pentru cazarea și masa cadrelor medicale care implicate în tratarea bolnavilor de Covid.

Din totalul celor 1.544 de persoane carantinate doar opt au fost diagnosticate ca fiind infectate cu virusul Covid-19.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...