duminică, aprilie 6, 2025
AcasăLocal BTTrei săli de sport au fost transformate în centre de vaccinare

Trei săli de sport au fost transformate în centre de vaccinare

Consilierii municipali botoşăneni au avut astăzi, 14 ianuarie, şedinţă în cadrul căreia au votat proiectul vizând schimbarea destinaţiei a trei săli de sport în centre de vaccinare, conform „Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România”. Astfel, au devenit centre de vaccinare sălile de sport de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi (unde vor fi amenajate cinci puncte de vaccinare), Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” şi Şcoala 17, cu câte trei puncte de vaccinare.

Totodată, aleşii locali au alocat 300.000 de lei de la bugetul local în vederea asigurării materialelor necesare în procesul de vaccinare.

“Nu sunt optimist în ceea ce priveşte funcţionarea acestor centre”

Primarul Cosmin Andrei şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa asigurării fondurilor pentru plata personalului implicat în această activitate. Potrivit edilului, dincolo de baza materială asigurată de municipalitate, plata personalului medical rămâne o problemă la nivel național.

Plata personalului medical, care este cel mai important în aceste centre de vaccinare, nu poate fi suportată de la bugetul local, astăzi, din cauza faptului că nu avem nici sumele necesare și nici nu știm pe ce perioadă se va întinde această acțiune de vaccinare a populației, etapa 2 și 3. Vă asigur doar că depunem toate eforturile necesare cu personalul din partea Primăriei și cu tot ceea ce putem face noi, dar nu sunt optimist în ceea ce privește funcționarea acestor centre din cauza personalului medical, chiar şi a celui personalului auxiliar, care şi acesta trebuie plătit”, a declarat Cosmin Andrei.

Primarul municipiului a mai arătat că nu este prima dată când Guvernul trasează o sarcină primăriilor din teritoriu fără a asigura şi resursa financiară necesară.

La şedinţa online au participat 17 consilieri locali.

În cele trei centre va începe vaccinarea pe 18 ianuarie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.8 °
2.8 °
94 %
0.9kmh
100 %
D
6 °
lun
5 °
mar
8 °
mie
5 °
J
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...