Cu chiu, cu vai, au reînceput cursurile. Deocamdată nu e foarte clar dacă din semestrul al doilea se revine la școală în varianta clasică sau se va merge tot pe versiunea virtuală, însă bâlbele de la nivelul Ministerului par să nu se mai termine. Lui Sorin Cîmpeanu nu i-a luat foarte mult să demonstreze că se poate și mai rău decât pe vremea Monicăi Anisie. Desigur, există unele explicații, dar acestea nu încălzesc prea mult. Chiar dacă a mai deținut portofoliul Educației și în trecut (Guvernul Ponta 4) și a fost și prim ministru interimar pentru aproape două săptămâni, Cîmpeanu nu este cea mai potrivită persoană în fruntea Ministerului Educației. Îi lipsește experiența în domeniu și asta s-a văzut încă de la primele declarații și măsuri. Omul e propulsat politic, nu de merite sau abilități deosebite. Cu alte cuvinte, reforma sistemului educațional o să mai aștepte.
Avem nevoie de reformă în toate domeniile, dar la capitolul educație e urgență de gradul zero. Pentru că lipsa educației de calitate ne afectează în cel mai dramatic mod. Nici bine nu au revenit elevii pe platformele educaționale că s-a relansat scandalul Cumpănașu.
Chiar dacă a pierdut alegerile prezidențiale, nu se poate spune despre Alexandru Cumpănașu că n-a scos un scor uluitor. Chiar și un procent e prea mult, având în vedere cine este și cu ce se ocupă individul, dar se pare că de pretinsa toleranță a românului beneficiază taman cine nu merită. De fapt, vorbim de gravele carențe educaționale ale societății care permit dezvoltarea unor fenomene din categoria Cumpănașu, devenit vedetă pe o aplicație folosită în special de adolescenți pentru a crea și promova videoclipuri de scurtă durată.
Deși nu a reușit să termine nici măcar o facultate, Cumpănașu și-a deschis un cont numit „profu.online” și educă într-o manieră care a stârnit reacții virulente mai ales din partea cadrelor didactice, care nu-și explică cum anume un individ lipsit de moralitate a ajuns să aibă aproape jumătate de milion de urmăritori, dintre care majoritatea sunt copii. Cică le distruge educația…
Din păcate, Cumpănașu nu face decât să escaladeze proporția dezastrului din Educație. Lipsit de scrupule cum e, a descoperit o breșă pe care o exploatează în folosul propriu. Pentru că într-o țară cu educație de calitate numitul Alexandru Cumpănașu n-ar fi avut urmăritori nici pe scara blocului în care și-ar fi trăit existența anonimă. Nu Cumpănașu distruge educația tinerelor generații, ci profită de lipsa de discernământ și implicare cu care a fost tratat sistemul național de învățământ mai bine de trei decenii. Nu mai pomenim de perioada ceaușistă, pentru că atunci erau alte timpuri. Să ne raportăm doar la anii în care chiar s-a putut face ceva. Și nu s-a făcut nimic.
În ciuda subfinanțării, învățământul a dat dovadă de o remarcabilă adaptabilitate din categoria „totul e bine când se termină cu bine”. La începutul verii lui 1990 am susținut examenul de admitere în liceu. Nu exagerez, subiectele au fost de nivel olimpic; din peste o sută treizeci de candidați au fost admiși doar vreo douăzeci. Oficial începuse reforma în învățământ. Nu se mai admit analfabeți în liceu, așa cum se întâmpla pe timpul Împușcatului. La admiterea din toamnă, cei care au picat în vară au obținut medii sensibil mai mari decât cei care au dat lovitura „din prima”. Cu alte cuvinte, în mai puțin de trei luni s-au făcut ajustările necesare.
Cât timp admiterea la facultate era condiționată de examen, bacalaureatul era promovat cu medii abia sărite de minima admisă, dar promovat mai de toată lumea. Calitate în învățământ… Când a început admiterea pe bază de dosare, mediile la examenul de maturitate au explodat. Introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen a relevat dimensiunea dezastrului din învățământul preuniversitar, dar singura măsură demnă de pomenit a fost ajustarea subiectelor astfel încât dificultatea acestora e de nivelul grădiniței. Noul ministru al Educației vorbește deja despre Bacalaureat diferențiat. Să fie pentru toată lumea…
Învățământul universitar produce analfabeți cu diplome și se plânge de calitatea absolvenților de liceu, ignorând cu seninătate faptul că în România actuală e mai dificil să promovezi bacalaureatul decât să faci rost de șapte licențe și tot atâtea doctorate – de unde și interesul noului ministru pentru programul „Bacalaureat pentru toată lumea”.
Și în toată această tragedie cunoscută sub numele de sistem național de învățământ cei mai dezavantajați sunt tocmai cei care învață, care reușesc să asimileze mormanul de cunoștințe insipide prevăzut în programele școlare. Portițele legislative și puzderia de facultăți cu sediul în scările de bloc au oferit posibilitatea studiilor înalte și fără număr pentru tot felul de personaje obscure, care în condiții normale n-ar fi reușit să termine nici măcar opt clase. Iar setea de cunoaștere și foamea de diplome au fost răsplătite cu funcții și sinecuri de la partid, cu urmări catastrofale pentru economie și societate.
Prăpastia între nevoile individului angajat pe piața muncii și ceea ce poate oferi școala e mai mare ca oricând. Programele școlare sunt nerealiste și parcurgerea lor nu garantează succesul, ba dimpotrivă. Multe cadre didactice sunt lipsite de empatie, limitându-se doar la rolul de transmițător de informație seacă. Nu interacționează cu copiii, nu fac niciun efort să-i asculte sau să le înțeleagă nevoile.
În aceste condiții, ascensiunea unuia ca Alexandru Cumpănașu nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Pentru că omul nu a apărut de nicăieri, nu s-a creat singur. A crescut în notorietate și nesimțire hrănindu-se cu lipsurile unui sistem care ani de-a rândul s-a lăudat cu rezultate fabricate și statistici ajustate. Acum, că s-a deschis calea și a fost identificată nișa, vom fi invadați de Cumpănași. Faptul că Sorin Cîmpeanu s-a lepădat în mod public de „prietenul drag” Cumpănașu nu înseamnă și nici nu ajută cu nimic. Și să nu uităm de Ordonanța de urgență 94/2014 – „ordonanța amnistierii plagiatorilor”.
Pe moment, tunurile sunt pe Cumpănașu. Faptul că a crescut atât de mare convine multora de minune. Cât timp e în vizor, scapă alții. Și, la o adică, poate fi scos vinovat pentru dezastrul educațional. Din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate decât se poate bănui. Soluții există, dar cât timp nu există determinarea pentru aplicarea lor e ca și cum n-ar exista…
