Noroc ieşit din comun pentru tânărul implicat în accidentul grav de la Bucecea. În vârstă de 20 de ani, acesta a scăpat cu viaţă şi câteva oase rupte din maşina transformată într-un morman de fiare vechi. Accidentul a avut loc duminică la amiază, pe drumul judeţean ce leagă localităţile Bucecea de Huţani, pe o porţiune de drum drept. Tânărul a călcat mult prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul volanului şi a lovit în plin un copac pe care l-a rupt, după care maşina aproape s-a dezintegrat. Motorul, cutia de viteze, radiatorul, parbrizul şi sistemul de eşapament erau aruncate la zeci de metri distanţă, iar tânărul a fost proiectat afară din maşina al cărei vitezometru s-a blocat la 180.
Pacient operat sub anestezie generală
Şoferul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, fiind dus direct în sala de operaţii. „Pacientul a fost operat, sub anestezie generală. S-a executat reducerea luxaţiei de şold intraoperator, reducerea luxaţiei de os astragal. Ulterior a fost supravegheat în ATI, cu o evoluţie aparent favorabilă. A fost mutat de pe ATI în secţia Ortopedie”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani.
Tânărul a suferit şi un traumatism cranian care i-a provocat pierderea cunoştinţei şi amnezie, dar la examenul radiologic nu au reieşit leziuni grave la nivelul capului. Potrivit medicilor, după modul în care s-a produs accidentul şi felul în care arată epava auto, tânărul poate spune că s-a născut a doua oară. Acesta a fost proiectat prin parbrizul maşinii în momentul impactului cu un copac de pe marginea drumului, după care a aterizat pe şosea la câteva zeci de metri distanţă, unde a fost găsit de cadrele medicale de la ambulanţă.
Pe lângă faptul că nu a fost rănit foarte grav în momentul impactului cu solul, acesta a avut şi norocul de a nu fi lovit de maşina scăpată de sub control, care a aterizat ulterior tot pe şosea şi nici nu a fost lovit de vreo altă maşină care să fi circulat în acel moment prin zonă. De altfel, este posibil ca tocmai faptul că acesta nu avea centura în momentul producerii accidentului, ceea ce a permis catapultarea lui din maşină, să îi fi salvat viaţa.