spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeNaționalTot mai mulți reprezentanți ai Bisericii recomandă vaccinarea împotriva Covid

Tot mai mulți reprezentanți ai Bisericii recomandă vaccinarea împotriva Covid

Tot mai mulți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române recomandă vaccinarea împotriva Covid.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit G4Media.ro, arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului anunţă că se va vaccina împotriva COVID-19 atunci când îi va veni rândul şi le cere credincioşilor să se informeze despre vaccinare doar din surse sigure şi autorizate, pentru a nu cădea victime dezinformărilor.

„Guvernul României a făcut un site: vaccinare-covid.gov.ro, un mijloc sigur, autorizat, de informare, cu întrebări şi răspunsuri pe tema vaccinării contra COVID-19, şi alte nedumeriri, pentru a se primi detalii autorizate de către specialişti şi nu doar date aproximative şi nefondate pe adevăruri ştiinţifice, pentru a se feri lumea de capcana ştirilor false care au inundat lumea. Dacă apelăm la site-ul de mai sus, vom găsi răspuns şi la întrebarea, dacă pot refuza vaccinarea, iar răspunsul este fără echivoc: vaccinarea este voluntară şi ne-obligatorie”, se arată într-un mesaj al ierarhului postat pe contul de Facebook al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Arhiepiscopul îi sfătuieşte pe cei care au nedumeriri, cât şi pe cei care „se erijează în atoateştiutori” să se informeze, pentru a nu avea dubii asupra fenomenului COVID-19.

În opinia sa, vaccinul împotriva COVID-19 trebuie să fie văzut ca orice alt vaccin care, de-a lungul vremii, i-a protejat pe oameni de diferite boli.

Înaltul ierarh consideră că cetăţenii ar trebui să asculte „de glasul specialiştilor în materie de sănătate” şi să respecte măsurile de protecţie decise de autorităţi, pentru a contribui la eradicarea cât mai rapidă a pandemiei.

„În mâna lui Dumnezeu stau și astfel de vaccinuri”

Profesioniștii trebuie să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor, a spus la Digi24 preotul Constantin Necula. Credincioșii trebuie să înțeleagă că și vaccinurile sunt „în mâna lui Dumnezeu”, adaugă el.

„A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos, și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios înseamnă om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”, a spus preotul.

Patriarhia Română ”a salutat” încă din decembrie 2020 ”vestea bună a apariției vaccinului” anti-Covid, cerând ca autoritățile să respecte ”principiile de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate”.

Conducerea Bisericii Ortodoxe a mai arătat că vaccinul trebuie să fie un drept, și nu o obligație, adică exact ce au comunicat și reprezentanții guvernului – vaccinul nu este obligatoriu.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-0.4 °
-1.7 °
79 %
2.5kmh
59 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...