Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare, joi, 7 ianuarie a.c., două mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Botoșani, la locuințele a două persoane din comuna Stăuceni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, suspecții ar fi un bărbat de 40 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și violarea secretului corespondenței, și o femeie de 38 de ani, bănuită la rândul ei de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Card sustras dintr-o cutie poştală
Anchetatorii susșin că cei doi ar fi sustras, în luna decembrie a anului trecut, dintr-o cutie poștală, cardul bancar aparținând unui bărbat împreună cu care munciseră în Austria, iar în momentul în care au revenit în România au folosit cardul la un ATM de pe raza municipiului Botoșani, operațiune în urma căreia au sustras în mod fraudulos suma de 903 euro.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe probe care vor fi folosite în anchetă. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, violarea secretului corespondenței, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în vederea administrării în totalitatea a probatoriului, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie propusă o soluție procedurală.
Perchezițiile au fost organizate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani.
Având în vedere faptul că numărul de infracțiuni informatice este în creștere, polițiștii avertizează populația, iar oamenii sunt sfătuiți să fie vigilenți pentru a nu deveni victime.
- Nu păstrați cardul bancar în același loc cu codul PIN notat și nu dezvăluiți unor persoane străine aceste date
- anunțați de îndată banca cu privire la pierdere sau furtul cardului, ori cu înregistrarea în contul curent a unor tranzacții neautorizate; nu transmiteți datele cardului bancar pe site-uri care nu prezintă încredere.