spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialContează vocea, nu inepția - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Contează vocea, nu inepția – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Iar s-a inflamat mediul virtual. Nici n-a apucat să se stingă scandalul Revelionului de la TVR (în treacăt fie spus, dacă nu se făcea atâta tămbălău, cei mai mulți dintre români nici nu știau că mai există așa ceva), și deja toată lumea vorbește despre Dorel Vișan. Mai exact, despre ultimul lui interviu, în care vorbește despre teorii conspiraționiste, extratereștri, vindecare. Mai pe scurt, filozofia de viață a individului din care nu puteau să lipsească repere precum Tibet (nu chiar în opoziție cu Bucegi) și etnomedicina dacă, aia care a inventat acupunctura înaintea chinezilor.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

O fi fost Dorel Vișan mare actor la vremea lui – mda, se poate spune că a fost – dar asta nu-l face automat și mare gânditor. Când am îndrăznit să ridic unele semne de întrebare cu privire la afirmațiile individului (câtă cutezanță din partea unuia ca mine, nu?), s-au și grăbit experții în toți și în toate să-mi atragă atenția că nu e permis să mă iau de unul care i-a citit pe Erik von Daniken, J. Allen Hynek sau Ion Hobana. I-o fi citit, nu zic nu, însă una e să-i citești și alta e să-i înțelegi. Cele mai multe dintre războaiele religioase au pornit de la intrepretarea tendențioasă a unor texte care îndemnau la pace și armonie. Unii au găsit îndemn la crimă chiar și în versurile mediocre ale melodiei Helter Skelter din repertoriul Beatles. Mda, Charles Manson a citit textul și i-a dat intrepretarea cu urmările despre care mulți au uitat deja.

În momentul de față informația este mai accesibilă decât a fost vreodată. Este, fără nicio exagerare, la doar un clic distanță. Însă accesul la informație fără a dispune de minima educație necesară pentru valorificarea acesteia e mai periculos decât ignoranța. Analfabetismul funcțional și pasiunea pentru autoeducația care crează o încredere în sine ceva de speriat sunt cele mai nepotrivite ingrediente adăugate la ciorba asta numită acces la informație. Mulți se instruiesc după cum îi duce capul și nici măcar nu pot fi condamnați pentru asta în condițiile în care școlarizarea oficială îi pregătește pentru o viață care nu există. Programele școlare sunt stufoase, învechite chiar dacă au fost aprobate cu doar câțiva ani în urmă, nerealiste și nimeni nu ține cont de lipsa mijloacelor adevărate de învățare. Despre adevăratele nevoi ale elevului nu are rost să pomenesc. Nu există decât pe hârtie și nici acolo. Învățământul superior produce analfabeți cu diplome de licență. Paradoxal, dar deși în momentul de față avem în țară mai mulți absolvenți de studii superioare decât au existat în toată istoria ante-decembristă, nu se poate spune că suntem mai educați, ba dimpotrivă.

Un alt paradox e faptul că majoritatea celor care vehiculează teorii conspiraționiste nici măcar nu sunt consumatori de literatură horror sau SF, așa cum se întâmplă pe alte meleaguri. Adună informații de pe site-uri obscure, care își bazează traficul pe sărăcie mentală și nu pe informația de calitate. Sau, mai nou, cască gura și înghit pe nemestecate tâmpeniile debitate de Dorel Vișan. La viralizarea știrii și adoptarea ei au contribuit și mijloacele media, aflate mereu la vânătoare de clienți. Nu contează calitatea, ci cantitatea, nu interesează efectele, doar încasările. Mulți români – acesta e adevărul – habar nu au ce înseamnă „controversat”, prin urmare au trecut cu vederea existența cuvântului în titlurile care pomeneau de afirmațiile lui Vișan, ba chiar au considerat că-i conferă o anumită greutate. Sau pur și simplu au ignorat treaba cu controversa, luând de bun tot ce spune individul. Că e actor, e deștept, e patriot, știe ce spune și, prin urmare, e demn de luat în seamă. Nici despre Dorel Vișan nu se poate spune că e cine știe ce informat. Deși are o vârstă, nu și-a petrecut prea mulți ani din viață citind cărți despre civilizațiile extraterestre sau astronomie, mai ales că mulți ani astfel de materiale au fost inaccesibile publicului român. Știa el Ceaușescu ce știa…

Vișan n-are în mansarda casei un telescop și nici nu se poate lăuda că a stat de vorbă cu oameni cu adevărat pregătiți în domeniu. Toate afirmațiile lui se bazează pe bunul simț – cu alte cuvinte, nu e cazul să cerem dovezi suplimentare pentru că riscăm să fim catalogați ca nesimțiți – deducții absolut personale și „mi-a spus mie cineva”, „știu de la cineva”, „era pe net, dar nu mai e”. Extratereștii o să ne salveze de savanții nebuni care vor să ne lege de telefoane. Dacă așa spune Vișan…

Cu alte cuvinte, un influencer la vârsta a treia. Nu prea e de râs, în schimb e de plâns. Pentru că supărător de mulți conaționali văd deja în Vișan un soi de apostol al românismului verde, individul care aduce lumina, speranța, mă rog, exact ceea ce ne lipsea. Nu e decât un individ care nici măcar nu se poate lăuda cu ceva cultură conspiraționistă. Știe ce a auzit de la alții… Din păcate, e o voce (încă) ascultată. O voce pe seama căreia își fac audiență cei ce se pretind formatori de opinie, în realitate doar niște escroci pentru care doar bilanțurile contabile contează.

E grav că ne lipsește educația de bază, atât de necesară pentru auto-educație, pentru a face diferența dintre ceea ce trebuie asimilat și ce merită aruncat. Însă mult mai grav decât asta e faptul că nici măcar nu dorim să ne vindecăm și acceptăm orice tâmpenie vehiculată de alții, dar avem pretenția că suntem imposibil de manipulat. Păi dacă spune Dorel Vișan…

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-0.5 ° C
0.6 °
-0.6 °
88 %
2.7kmh
7 %
lun
-1 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
8 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...