Revelionul cu restricţii nu i-a oprit pe botoşăneni să ajungă la spital cu tot felul de probleme medicale grave, multe dintre ele provocate din cauza teribilismului sau a consumului exagerat de alcool.
Prima solicitare înregistrată la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a fost una care arată cum s-au distrat unii botoşăneni în noaptea dintre ani. Un tânăr de 19 ani, din oraş, a sunat speriat la 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale după ce s-a împuşcat în cap. Acesta se juca cu un pistol cu aer comprimat, cu bile, iar la un moment dat a tras spre un perete din apartament. Bila plecată cu putere din armă a ricoşat din perete şi i s-a înfipt acestuia în cap, între os şi piele.
Din fericire, tânărul era mai mult speriat decât în stare gravă, cadrele medicale reuşind să îi scoată imediat bucata de plastic rămasă sub pielea capului, iar după un set de radiografii l-au putut externa.
Primul caz care a ajuns la Urgenţe în noaptea de Anul Nou a fost un tânăr de 32 de ani din Dorohoi. Acesta a ajuns la spital cu o pierdere importantă de sânge după ce a trecut cu mâna prin sticla unei uşi. Bărbatul a lovit cu putere geamul, astfel că pumnul i-a trecut cu totul, iar un ciob i s-a înfipt adânc în carne şi i-a crestat antebraţul de la încheietură până aproape de cot. Acesta a ajuns la spital cu o ambulanţă, cu o pierdere importantă de sânge, fiind nevoie de internare pentru ca plaga să îi fie cusută şi pentru a fi monitorizată starea lui de sănătate.
Depistat cu Covid după ce a spart cu pumnul un pahar
La scurt timp, un alt bărbat a ajuns la spital după ce a spart un pahar cu pumnul. Spre surprinderea lui, însă, nervii aveau să îl coste mai mult decât s-ar fi aşteptat. Internat pe Secţia de chirurgie plastică, din cauza plăgii grave la mână, tânărul de 27 de ani a fost testat şi pentru Covid, aşa cum prevăd protocoalele medicale. Şocul a venit la amiază a doua zi, când medicii l-au informat că este pozitiv şi urmează să fie tratat şi pentru această afecţiune.
Zeci de botoşăneni ajunşi la spital din cauza băuturii
Aceste situaţii vin în contextul în care, teoretic, petrecerile au fost interzise în noaptea de Revelion. În ciuda acestui lucru mulţi au preferat să treacă în 2021 într-o stare de euforie avansată, însă asta a însemnat şi comportamente mai puţin obişnuite, cel puţin în unele cazuri.
Potrivit cadrelor medicale peste 30 de botoşăneni au ajuns în primele trei zile la Urgenţe din cauza problemelor cauzate de consumul de alcool. Asta a însemnat că aproape 10% dintre cei 440 de pacienţi care au ajuns la UPU în primele 3 zile din acest an, au avut probleme cauzate de consumul de alcool.
„Au fost persoane agresive în urma consumului de alcool. Persoane cu etilism acut, persoane cu status post consum. Toate aceste categorii au ajuns în Urgenţe, fie în noaptea de Revelion, fie în ziua următoare, când s-au resimţit după consumul excesiv de alcool sau când au început să le revină simţurile. Au fost şi acei pacienţi de chirurgie plastică, cu plăgi complexe”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.