vineri, decembrie 27, 2024
AcasăLocal BTLiderii elevilor solicită redeschiderea şcolilor

Liderii elevilor solicită redeschiderea şcolilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită Ministerului Educației să descentralizeze decizia în privinţa redeschiderii școlilor, în funcție de rata incidenței la nivel local. Solicitarea vine după ce ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că pe 11 ianuarie, cursurile vor fi reluate după vacanţa de iarnă, dar tot online.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Structura reprezentativă a elevilor a arătat că, încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, foarte mulţi elevi din ţară au transmis că „şcoala online este obositoare, ineficientă și complet nesustenabilă pe termen lung”.

Ținând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naționale, de al doilea semestru al acestui an școlar și că multe localități din țară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educației să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităților de învățământ, în funcție de rata incidenței la nivel local, asigurând, în același timp, materialele sanitare necesare desfășurării cursurilor în siguranță”, se arată într-un comunicat  transmis de CNE.

Potrivit aceleiaşi surse, trebuie stabilite planuri de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. Totodată, liderii elevilor solicită demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță.

“Cu educaţia nu e de glumă!”

Ministerul Educației trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învățământ: prezența la cursuri în format fizic, acolo unde situația epidemiologică o permite, și realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet.

În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase! Creșterea ratei analfabetismului funcțional ne bate la ușă. Cu educația nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educației demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru reînceperea cursurilor”, a mai transmis CNE.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
93 %
3.3kmh
100 %
vin
2 °
sâm
3 °
Dum
7 °
lun
6 °
mar
6 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Finanțatorul FC Botoșani arată direcția spre care se îndreaptă echipa.

EDITORIAL

Suntem în toiul Sărbătorilor de Iarnă și, pe undeva, se întrevăd niscaiva semne c-am fi pe drumul cel bun. Aparent, cel puțin. Nu, nu...

EPIGRAMA ZILEI

La-nceput a fost cuvântul Apoi strângerea de mână Dar le înghiți pământul Și-apăru ... țeapa română...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...