Evident, Revelionul acesta a fost deosebit pentru unii dintre noi. Au lipsit spectacolele și artificiile care atrăgeau, la trecea dintre ani, câteva mii de botoșăneni în Piața Revoluției, unde desfăceau o sticlă de șampanie și se bucurau de spectacol dar și de tovărășia celor din jur. Au lipsit petrecerile, de la restaurante sau de pe la casele prietenilor, au lipsit excursiile în stațiunile montane, ori în locuri exotice, pentru cei mai înstăriți. A lipsit în general sentimentul că pleci de acasă, înainte de miezul nopții, și te întorci abia la anul înapoi, ca și cum ai fi sărit peste linia invizibilă a prezentului ce desparte trecutul, cunoscut, de viitorul, încă necunoscut, dar spre care privești cu speranță și încredere.
Ei bine, toate astea ne-au lipsit.
Ne spunem că, de fapt, nu s-a întâmplat mare lucru: pur și simplu planeta, în goana ei pe inelul din jurul Soarelui a mai trecut încă o dată prin același loc în care strămoșii noștri au hotărât că este hotarul dintre ani. A mai făcut-o, de miliarde de ori, dar numai noi, oamenii, i-am dat nume și semnificație. Cu toate că știm asta, nu ne putem opri să nu ne gândim la ani ca la niște trepte pe care tot urcăm ca să ajungem până la urmă la cer.
Pentru generația celor săriți de jumătate de secol a fost un an deosebit. A fost cam la fel de cald, în plină iarnă, la Revoluție, în urmă cu 31 de ani. Meteorologic, a fost dovedit cel mai cald an din istorie. Am avut două rânduri de alegeri, în care ne-am ales un primar nou și, în premieră, o doamnă la președinția consiliului județean. Sunt oameni tineri, puternici și par plini de bune intenții. Poate că nu vor ține seama de comenzile partidului din care fac parte și își vor fixa prioritățile pe orașul și județul în care trăiesc. Ar fi frumos să lase, fiecare dintre ei, măcar o urmă demnă de a fi consemnată în istoria acestor locuri. Ne-am ales, doar o mică parte dintre noi, parlamentarii, prin sistemul electoral actual, care a dezamăgit cealaltă parte, a celor mai mulți, care au ales să nu vină la vot.
Peste toate, leitmotivul anului trecut a fost pandemia. Mai întâi a venit ca un murmur, cum că se întâmplă ceva în îndepărtata China, la peste zece mii de kilometri depărtare. S-a dovedit că distanța nu a fost suficient de mare, iar murmurul a devenit zvon, care după nici două luni a explodat într-o cavalcadă de avertismente ce a adus reguli noi; a oprit lumea în loc și a umplut cimitirele cu morminte nou săpate.
A mai însemnat ceva foarte important anul deja trecut. A adus în față personalul medical, femei și bărbați, cărora le spunem medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri care, la drept vorbind, a fost mereu prezent, numai că pandemia i-a transformat pe toți în adevărați eroi. Au luptat cu boala cot la cot cu pacienții lor și au ajutat cât de mult au putut, depășindu-și propriile frici, oboseala, totul, pentru ca să ne salveze pe noi, pe rudele și pe prietenii noștri. Nu sunt cuvinte ca să le mulțumim pentru tot ce au făcut și continuă să facă. Pentru ei Revelionul nu a fost altfel, ci la fel. Adică la datorie.
Anul acesta este, clar, Anul Speranței, în care vom scăpa, datorită vaccinului, de coșmarul virusului pandemic. Au mai fost nenorociri în istoria, chiar recentă, a omenirii și de fiecare dată strămoșii, bunicii și părinții noștri au învățat ceva și ne-au transmis și nouă. Suntem produsul unui șir de suferințe și învățături care, desigur, nu s-a terminat, ci va continua cu ceea ce am învățat și noi. Depinde doar de noi dacă vom ști să transmitem mai departe, adăugând încă o verigă, cea a generației noastre, pe scara timpului. Altminteri, cândva, în viitor, nepoții și strănepoții noștri vor trebui să mai învețe același lucru, încă dată.
Revelion în anul pandemiei – George Lazăr, director
