Zeci de copii din Dorohoi care fac sport de performanţă vor beneficia de vouchere din partea Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Acestea au o valoare de 300 de lei şi sunt acordate în vederea achiziţionării de echipament sportiv, în baza unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă.
Marţi, preşedintele Clubului sportiv „Juniorul” Dorohoi, Florin Caletcă, împreună cu vicepreşedintele Agenţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Botoşani, Ilie Andrici, au primit vocherele prin intermediul Direcţiei Judeţene de Sport Botoşani.
Dintre cele patru cluburi existente la momentul actual în municipiul Dorohoi Clubul „Juniorul” este singurul beneficiar al acestui program.
Clubul ACS Juniorul Dorohoi este un club de fotbal înfiinţat în anul 2018 şi are aproximativ 85 de copii legitimaţi. Dintre aceştia 30 vor beneficia de acest ajutor financiar deoarece acesta este acordat doar sportivilor nou legitimaţi. Preşedintele cubului a declarat că va face demersuri către MTS pentru a obţine astfel de vouchere şi pentru ceilalţi copii.
– Marina HALIT