Botoşănenii vor plăti în 2021 o taxă de salubrizare majorată. Proiectul de hotărâre vizând majorarea acestei taxe a fost dezbătut în şedinţa de astăzi a Consiliului Municipal Botoşani.
Astfel, din 2021, botoşănenii vor plăti o taxă de 14,6 lei de persoană pe lună, faţă de 13,4 lei de persoană pe lună cât a fost în acest an. În cazul persoanelor juridice, taxa a crescut de la 522 de lei la 561 de lei pe tonă.
Proiectul vizând majorarea taxei a întrunit 12 voturi „pentru”, alături de cei 11 consilieri PSD votând şi Raluca Curelariu (USR – PLUS), opt voturi împotrivă (Cătălin Flutur, Maxim Maricel, Eugen Ţurcanu, Cătălina Lupaşcu, Daniel Botezatu, Andrei Amos, Ada Macovei (PNL) şi Marcel Gheorghiţă (USR – PLUS). S-au abţinut de la vot Cătălin Boboc (PNL) şi Liviu Toma (Pro România).
Măsura a fost luată la solicitarea operatorului de salubrizare, societatea Urban Serv motivând că are cheltuieli însemnate la colectarea deșeurilor. Mai mult, majorarea este impusă şi de taxa pe economia circulară. Taxa de economie circulară a fost introdusă în anul 2018 şi se încasează de la proprietarii sau administratorii de depozite de deşeuri municipale. În 2019 taxa a fost de 30 de lei pe tonă, iar în acest an este de 80 de lei pe tonă.
Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor.
„Am majorat această taxă cu suma minimă pe care am putut-o determina. În mod normal, taxa ar trebui să fie undeva pe la 16 lei, dar am recalculat și am reașezat-o până când am spus că majorăm la un nivel decent de suportabilitate”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Taxa de salubrizare – o importantă sursă de venituri pentru municipalitate
Taxa de salubrizare rămâne o sursă importantă de venituri pentru municipalitatea botoşăneană. Spre exemplu, la 30 noiembrie 2020, sumele plătite de botoşăneni pentru salubrizare au totalizat 11.087.888 de lei, cu 608.568 de lei peste încasările înregistrate la 30 noiembrie 2019. Practic, taxa de salubrizare este cea mai mare obligaţie către bugetul local, raportat la impozitul pe locuinţe şi cel pentru maşini. Familiile cu copii ajung să plătească şi câteva sute de lei anual în contul acestei taxe. Din păcate, acest efort financiar nu se regăseşte în calitatea serviciilor asigurate de Urban Serv.