Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Botosani, a anunțat că începând de astăzi, 22 decembrie 2020, efectuează tranșa a doua de plăți către beneficiarii ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.
Suma totală autorizată la plată este de 583.415,59, pentru un număr de 410 beneficiari.
Resursele financiare necesare implementării schemei de ajutor de stat se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.